DOCUMENTE DESPRE ISTORICUL PARCULUI "MONUMENT" DIN BRAlLA

In anii 1833 -1834, din ordinul generalului Pavel Kiseleff, la un km de centrul orasului Braila, se ridica un monument menit sa aminteasca urmasilor ca pe acel loc, in timpul campaniei ruso-turce, o ghiulea dusmana a cazut chiar langa tarul Nicolae I, pe cand acesta inspecta fortificatiile.

Monumentul ridicat din initiativa administratiei ruse, in anii redesteptarii orasului la o noua viata romaneasca, a ramas profund intiparit in constiinla brailenilor, ca un simbol al eliberarii fostei raiale dupa trei secole de stapanire otomana.

Desi s-au scurs aproape opt decenii de cand monumentul a fost ras din temelii, si azi tinerii isi pierd pasii pe aleile umbroase ale parcului "Monument", bunicii isi plimba nepotii la "Monument" iar amatorii de intreceri sportive isi consuma energia pe stadionul din "Monument". Si totusi, prea putin stiu de ce parcul acesta, aflat azi in perimetrul orasului, poarta acest nume.

Vom incerca, asadar, sa demonstram pe baza unor documente aflate in patrimoniul Filialei Arhivelor Statului Braila ca intre anii 1833-1916 a existat in orasul nostru un monument istoric, in jurul caruia s-a infiripat parcul.

 

 

  La sfarsitul lunii iunie 1833, Ocarmuirea judetului Braila - reprezentata prin Iancu Slatineanu - de comun acord cu Maghistratul orasului faceau pregatiri febrile in vederea apropiatei sosiri a generalului Pavel Kiseleff: se primeneau casele lui Pavel Rubini, se luau masuri pentru luminarea feerica a "pietii bisericii" (Sf. Arhangheli), a "ulitelor targului" si in special "cele doua porti din capetele ulitii Kiseleff, se procura iarba de pusca pentra "slobozirea tunurilor". Orasenii aveau sa asiste la un dublu eveniment: aniversarea zilei onomastice a inaltului oaspete ( care urma sa tina doua zile 28 si 29 iunie ) si "tirimonia la radicarea monumenturilor"(sic!) stabilita pentra intai iulie.

Un document datat din chiar ziua inaugurarii si semnat de P. Kiseleff, se refera la menirea acestui simbol in piatra si metal, amplasat in "insusi acel loc unde, in vremea blocatarisirii cetatii Brailei, in razboiul anului 1828 cu Poarta Otomaniceasca, aproape de imparateasca sa marire au cazut o ghiulea turceasca". In continuare, el cerea Maghistratului orasului Braila sa dea "tot ajutorul inginerului Blarenberg", insarcinat cu savarsirea acestei lucrari a "monumentului".

Se stie ca intre anii 1830-1837, la conducerea judetului Braila se afla paharnicul Iancu Slatineanu, om remarcabil si bun gospodar, laudat de contemporani (romani si straini ) pentru realizarile sale. Vizita la Braila a insusi generalului adjutant Kiseleff este o dovada certa a pretuirii de care se bucura acest "Richelieu al Brailei" - cum era supranumit ocarmuitorul.

Catre sfarsitul anului 1833, Ocarmuirea judetului Braila comunica autoritatilor orasului ca politia, "primind din partea d-lui leitenantul flotilei Kornev patru tunuri ce s-au adus in trebuinta monumentului", le-au transportat la destinatie, unde se impune a fi pazite cu strajnicie. Dintr-un raport al Maghistratului catre Marea Dvornicie, din 31 mai 1837, aflam amanunte despre provenienta acestor "tunuri de fer ramase de la turci, patru punandu-se la monument, au mai ramas saisprezece".

In decembrie 1834, Maria Sa voda Alexandru Ghica, luand cunostinta de incheierea lucrarilor de la Braila, porunceste Departamentului Pricinilor din Launtru ca "acel monument, fiind spre aducerea aminte a vrednicelor de pomenire intampiari in vremea trecutului razboi, gaseste de toata cuviinta sa se pastreze in veci in a sa pe deplina intregime" .

Rezolutia domnitorului roman, considerata si respectata de braileni ca un testament ce nu poate fi incalcat, consfinteste de fapt trecerea grandiosului monument in patrimoniul national.

Din inventarul trimis, in februarie 1835, de Maghistrat catre Marea Dvornicie, aflam din cate "materialuri" se compune monumentul in discutie: "piatra mare in patru colturi, inalta, la virful careia se afla o cruce de alama , patru vulturi cu capete de arama vopsite cu negru- verde, patru coroane, patru tunuri asezate la cate patru colturi ale monumentului" si lista continual.

Consideram ca pentru edificarea cititorului, se impune o sumara descriere a monumentului, in ansamblu: un obelise instalat pe un soclu flancat de patru tevi de tun , deasupra carora se aflau cei patru vulturi. Obeliscul se sfarsea printr-o cruce care era infipta in semiluna, simbolizand victoria crestinismului asupra rautatii pagane. Referiri ample la componentele acestui insemn istoric si mai ales la textul inscriptiilor de pe cele patru placi sunt cuprinse in raportul din 5 aprilie 1913 al Prefecturii judetului Braila catre Ministerul Afacerilor Straine".

Vom demonstra , in continuare, permanenta grija a autoritajilor centrale si locale pentru buna conservare a monumentului. In martie 1839, cu aprobarea domnitorului Alexandra Ghica, Departamentul Visteriei accepta sa platesca cele doua placi de fier si o cruce, lucrate in Austria (la Stiria) si transportate la Braila cu vaporul. Tot din acelasi an se pastreaza si schita grandiosului edificiu, desenata de arhitectul orasului, Hartl, care intentiona sa protejeze obeliscul printr-un gard din stalpi de piatra legati cu un lant de fier.

Preocupari pentru amenajarea parcului care inconjura monumentul au existat in mod constant de-a lungul secolului XIX si inceputul secolului XX. Arhitectul Thillaye raporta in noiembrie 1841 catre Departamentul din Launtru ca a executat "meremetisire" monumentului, conform contractului, dar nu a avut conditii prielnice pentru sadirea pomilor. Se pare ca nici arhitectul urmator, G.Cateluz, nu a putut sadi cei 150 pomi prevazuti in contract, deoarece abia documentele anului 1854 atesta ca parcul se inframuseteaza prin plantarea unui "crang de duzi".

In 1843, noul arhitect al orasului, Alexandru Popovici, intocmea un deviz pentru "scoaterea cei vechi cruci si a tablelor de fer". In mai 1845 primaria dispunea repararea putului din dreptul monumentului, caci "acum vara merg oamenii in plimbare acolo si trebuie a gasi apa", sadirea pomilor si pavarea cu pietris a aleilor parcului .

Iata, deci, ca parcul devenise un obiectiv turistic care atragea vizitatorii atat prin bogatia sa vegetala dar mai ales prin valorosul monument menit sa aminteasca despre cele trei secole de ocupatie turceasca. Nu avem documente, dar suntem tentati sa credem ca vizita la Braila a domnitorului Gheorghe Bibescu cu logodnica sa a inclus in program si o plimbare romantica pe aleile parcului. Poate ca si domnul Barbu Stirbei, aflat la Braila in anul 1849 a facut un popas in fata obeliscului. In schimb, detinem documente care atesta ca proaspatul domn Alexandra loan Cuza, in februarie 1859, cu ocazia drumului de la Bucuresti catre Iasi, a trecut prin parcul Monument pentru a intra in Braila. La 21 febraarie, cu doua zile mai inainte de sosirea domnitorului, administratorul districtului se adresa comandirului dorobantilor, cerandu-i "ca indata sa luati masuri de a aduna toti dorobantii pregatiti in toata uniforma si in regula cuvenita sa va asezati afara din oras, in dreptul Monumentului, spre primirea Mariei Sale, insotindu-l pana la cvartirul ce va fi in casele domnului Carapano" .

In anul 1867 a sosit la Braila intr-o vizita oficiala Carol I care, desigur, ca a trecut in revista printre alte obiective si monumentul de la marginea orasului. In acelasi an, probabil ca urmare a unei sugestii a domnului, autoritatile au acceptat propunerea lui Alexandru Campeanu de a amenaja in incinta parcului o crescatorie de "gandaci" de matase, ce urma sa ramana in patrimoniul primariei. Citam din rezolutia arhitectului C. Margaritescu, facuta pe marginea cererii d-lui Campeanu care "voiesce a constrai una sala pentru cresterea gandacilor si d-asupra acestei sali voiesce a face un pavilion pentru privire, care sa fie in dispozitia publicului ce ar frecventa Monumentul.

Din anul urmator au inceput sa se organizeze la Braila concursurile de tragere la tinta ("darea la semn"). Comitetul de organizare a amenajat un poligon intre bariera strazii Silistra (Calea Calarasi de astazi) si parcul Monument. In ziua de 27 iulie 1868, la orele sase dimineata, un numar impresionant de cetateni ai urbei s-au adunat pe terenul de langa monument, pentru a urmari si incuraja pe cei 24 concurenti. In acordurile fanfarei Garzii Nationale au fost declarati invingatori trei braileni, dintre care retinem numele lui Tache Djuvara.

Incepand cu deceniul al optulea, Primaria municipiului Braila dispune construirea unui serviciu special pentru intretinerea si amenajarea monumentului si a parcului, plata personalului, format dintr-un custode (Al.Campeanu) si doi randasi, era asigurata din bugetul orasenesc.

Dintr-o corespondenta a autoritatilor locale cu Ministeral de Interne aflam darea in antrepriza, in anul 1871, a iluminatului public cu lampi a orasului si parcului .

Mult mai tirziu, in 1886, parcul Monument este dotat cu un un bufet ce se concesioneaza pe termen de un an.

Ca monumentul era la sfarsitul secolului o mandrie a brailenilor o dovedeste si faptul ca, intr-un scurt istoric al orasului intocmit de catre Serviciul de constatare al Primariei Braila, se mentioneaza existenta unui "frumos monument afara din oras spre partea de sud, ridicat in memoria acelei victorii a celor cazuti cu acea ocazie".

 

Mai putin entuziast ni se pare profesorul Atanasie Popescu care, in memoriile sale, redactate prin anii 1932-1933, referitoare la Braila anului 1874, anul venirii si stabilirii sale definitive aici, scrie urmatoarele: "In afara de oras nu era nici un loc public de petrecere. Monumentul, numit asa de la obeliscul muscalesc ridicat pe camp in amintirea unui general rus mort (sic!) la asediul cetatii Braila, era o biata mica oaza de pustietate, cu putina plantatie de arbori facuta de mos Alexandru, o figura misterioasa, care isi duce acolo viata de adevarat sihastru. Intre oras si monument, un drum natural printre semanaturi".

Se cuvine sa mentionam intentia edililor braileni de la sfarsitul secolului trecut de a transforma crangul de duzi de la Monument intr-un parc de agrement de talie europeana, intentie ce se concretizeaza printr-un plan, intocmit de inginerul ajutant Rogat si aprobat de Consiliul comunal in sedinta din 23 martie 1893.

 

 Vom incerca o descriere a planului: intrarea in parc este marcata printr-o poarta, aflata la capatul soselei dinspre oras, si prin "rondoul trasurilor". Urmeaza apoi, cu acces la aleea principala, restaurantul si sala de gimnastica si popice, ambele inconjurate de gazon si flori. Monumentul este amplasat intr-un rondou chiar pe aleea principala ce strabate parcul de la un capat la celaialt. In imediata apropiere apare fantana si aleea pentru "dare la semn". Doua bazine, legate printr-un podet arcuit sunt marcate simetric de o parte si de alta a aleii principale. Bazinul din dreapta este agrementat cu o stanca, o cascada si o grota, iar in spatele bazinului figureaza "gradina animalelor" aflate in "inchisoarea cu sarma". Bazinul din stanga aleii este, de asemenea, dotat cu stanca, foisor si grota. In aceasta zona urma sa fie amenajata "gradina paserilor" si un alt mic bazin care comunica cu celaialt. Spre capatul opus al parcului se distinge pepiniera si "rondoul velocipedistilor". Suprafata parcului, asa cum apare in acest proiect, este de 43 hectare 44 ari si 40 m, cuprinsa, ca si astazi, intre Soseaua Buzaului si calea ferata. Din pacate, acest proiect nu s-a realizat!

In anul 1894 se delimiteaza zona orasului si se trece la parcelarea izlazului pentru construirea unor stabilimente industriale. Incepe sa se contureze viitoarea zona industriala a Brailei cuprinsa intre soseaua Monumentului si Dunare. Aceasta va stirbi din spatiul afectat parcului, devenind treptat o sursa de poluare a atmosferei pe care cu greu o mai poate contracara "aurul verde" al Monumentului.

In primii ani ai secolului XX, autoritatile locale au manifestat aceeasi grija fata de intretinerea si amenajarea gradinilor si parcurilor orasului. Printr-o decizie a Consiliului comunal din 13 noiembrie 1906, bufetul parcului Monument este electrificat si dotat cu telefon.

Peste trei ani bufetul cade prada unui incendiu, drept pentru care primaria organizeaza licitatie pentra ridicarea unui nou restaurant.

In anul 1909 Braila era un oras mare cu o suprafaja totala de 6.021.108 m.p., cuprinsa intre santul colector si Dunare, avea 116 strazi cu o lungime de 68.068 m.l., toate strazile erau pavate, cu exceptia celei paralele cu santul, avea 11 piete, cinci hale precum si doua monumente (cel ce face obiectul comunicarii de fata si grupul statuar din piata centrala). Toate aceste date sunt extrase din adresa de raspuns a Primariei Braila catre Primaria Tulcea care solicitase aceste informatii. De altfel, Arhivele Statului - filiala Braila - detine o bogata corespondenta cu primariile oraselor tarii care adesea se impartaseau din experienta si din competenta edililor braileni. Pentru merite deosebite ca parinte al urbei, in octombrie 1909, regele Carol I, i-a conferit primarului Dimitrie Ionescu ordinul "Coroana Romaniei" cu gradul de comandor.

Tot in anul 1909, serviciul de salubritate al orasului reclama cu indignare ca "domnii oficieri de cavalerie aflati la regimentele din acest oras umbla calari pe aleile bulevardelor Cuza si Carol, impreuna cu ordonantele lor", fapt ce avea drept consecinta deteriorarea soselelor. Sesizarea facuta celor in drept (comandantul garnizoanei) a avut ca efect amenajarea, e drept, dupa doi ani, a unei alei in parcul Monument pentru antrenarea calaretilor din Regimentul 7 Calarasi.

Apropierea marii conflagratii mondiale care a dominat cel de al doilea deceniu al secolului XX a facut sa scada interesul pentru parcuri, gradini si monumente. Fondurile luau o cu totul alta destinatie. Mai mult decat atat, in perioada ocupatiei orasului Braila de catre trupele Triplei Aliante (23 XII 1916 - 11 XI 1918) soldatii turci au distrus din temelii monumentul caci le amintea o dureroasa infrangere. Cele patru tunuri care, dupa unele surse , fusesera cucerite de rusi la Silistra, in campania din anii 1828-1829, au fost luate ca trofeu si duse in Turcia.

Asadar, incepand din 1916, monumentul a incetat sa mai existe dar numele lui - devenit toponimic - dainuie si astazi. Trecerea timpului nu i-a putut sterge amintirea, pentru ca monumentul, ridicat la marginea orasului, in 1832, se identificase cu insasi renasterea Brailei.

 

GABRIELA-ALINTA VIDIS 

Analele Brailei

Serie Noua, An 1, Nr. 1

Braila, 1993

ISTORICUL BURSEI DE CEREALE BRAlLA (1883 - 1948)

Dupa incheierea pacii de la Adrianopol (1829), care prevedea, printre altele, desfiintarea serhalurilor otomane din stanga Dunarii, realipirea lor la Tara Romaneasca si libertatea comertului, Braila a devenit principalul port al Munteniei.

Statutul de porto-franco dobandit in 1836, a creat conditii favorabile unui intens comert de tranzit, mari cantitati de produse romanesti si straine fiind aduse in antrepozitele Brailei pentru export sau reexport. Braila beneficia de o asezare geografica favorabila, fiind ultimul port de pe marele fluviu in care aveau posibilitate sa patrunda navele maritime (Dunarea in sectorul Galati - Braila avea o adancime de 16 m).- Din acest motiv, dar si a existentei unui hinterland bogat in resurse agricole, mari firme comerciale si societati de navigatie straine s-au implantat, de-a lungul veacului al XlX-lea, in acest important port de la Dunarea de Jos.

In anul 1839, in Adunarea Obsteasca a Tarii Romanesti, a fost pusa problema infiintarii unor burse de marfuri la Bucuresti si Braila, sub jurisdictia unei deputatii negustoresti, cu obligativitatea publicarii periodice a "preturilor mijlocii" si a principalelor tranzactii comerciale incheiate. Proiectul a fost insa amanat pentru mai multe decenii.

Unirea din 1859 a dus la specializarea marilor porturi dunarene: Braila - principala cale de export a cerealelor si altor produse agricole, iar Galati - de import marfuri generale, dar si de export a cherestelii. Intrucat instalatiile portuale rudimentare ale "schelei" Braila devenisera o frana in calea cresterii traficului, s-au intreprins, in perioada 1867-1893, vaste lucrari: constructia cheiului si docurilor, legarea portului de reteaua nationala de cai ferate, instalarea de debarcadere si pontoane. La incheierea lucrarilor conduse de Anghel Saligny, docurile portului Braila ocupau 38,5 ha, cuprinzand: un bazin portuar cu adancime de 12,20 m si 12 dane, 334 silozuri de cereale cu o capacitate de 25.000 t, rezervoare de petrol de 22.752 m2 centrale electrice, santier naval si alte amenajari.

 Magaziile din port 2012

Intrucat se simtea, tot mai mult, nevoia unui cadru organizat de desfasurare a activitatilor comerciale in Romania, Parlamentul a adoptat in iulie 1881 "Legea asupra burselor, mijlocitorilor de schimb si mijlocitorilor de marfuri". Scopul declarat era "inlesnirea tranzactiunilor de tot felul". Bursa se definea ca "adunarea comerciantilor, capitanilor de corabii, mijlocitorilor de schimb, mijlocitorilor de marfuri si producte". Principalele operatiuni care urmau a se derula la bursa (potrivit legii), erau: "targul efectelor publice si private, targul actiunilor diverselor societati agricole, industriale si comerciale, targul scrisurilor funciare, rurale sau urbane si a tuturor hartiilor negociabile, vanzarea materiilor metalice, a monedelor, a tot felul de marfuri, inchirierea vaselor de transport, transportul pe uscat si apa, tot felul de tranzactiuni relativ la comertul continental si maritim, interior si exterior, asigurarile de tot felul". Fiecare bursa se gasea sub jurisdictia camerei de comert a judetului respectiv, urmand sa aiba ca for conducator propriu un comitet format dintr-un sindic si patru membri. Acestia trebuiau a fi alesi de mijlocitorii de schimb si de patentarii de rangul I si II, iar unul desemnat de camera de comert. Secretarul camerei indeplinea aceeasi functie si pentru comitetul bursei.'' Desi se specifica ca bursele urmau a fi infiintate acolo unde "camerele de comert vor avea mijloace indestulatoare", totusi se mentiona in lege programul burselor din Bucuresti, Galati si Braila, considerandu-se ca acestea urmau a fi infiintate in timpul cel mai scurt.

Regulamentul burselor de comert a fost adoptat de Parlament in decembrie 1881, stabilind modul de functionare a acestor institutii, fixarea cursurilor de bursa, taxele, "targul cu termene", drepturile si obligatiile mijlocitorilor de schimb si altele.

La 1 decembrie 1882 se infiinteaza Bursa Bucuresti, care, pana in anul 1904, a avut o slaba activitate, fiind puternic concurata, datorita unor deficiente de natura organizatorica si legislativa, de o "bursa neagra" desfasurata paralel.

Prin Decretul nr. 131 dat de Ministerul agriculturii, Comertului si Lucrarilor Publice si sanctionat de seful statului la 17 ianuarie 1883 se aproba statutul de mijlocitori de marfuri, cereale si inchirietori de corabii pe langa bursa Braila pentru un numar de 41 de comercianti. Pe baza acestui decret si a Legii de infiintare a burselor din Romania au loc, in aprilie 1883, primele alegeri pentru desemnarea Comitetului Bursei Braila. Primaria Braila a publicat listele de alegatori: 41 mijlocitori de cereale si 109 patentari de categoria I si a Il-a din orasul si judetul Braila, care au ales ca sindic pe D. Radulescu si inca trei membri (al cincilea fiind desemnat de Camera de comert Braila). Primele alegeri si cele care au urmat, s-au desfasurat in localul Primariei Braila sub supravegherea organelor municipale si ale Camerei de comert. A fost confectionat un sigiliu avand ca legenda Comitetul Bursei Braila", iar in campul sigiliar reprezentarea unui vapor cu zbaturi pe valuri. Dintr-o adresa a Comitetului Bursei Braila catre primar aflam ca: "la 22 mai corent (1883) s-a inaugurat deschiderea bursei din aceasta piata si ca din acea zi incoace si pe viitor urmeaza ca tranzactiunile in actele prevazute de Legea bursei pentru care numai mijlocitorii titulari sau de imputernicitii lor prin mandat (...) fac targul (utilizand) cate un borderou" Personalul permanent al Bursei Braila se compunea dintr-un sef de serviciu, secretar, copist si un om de serviciu." Sediul Bursei Braila a fost instalat in str. Fata Portului in imobile inchiriate care au fost apoi cumparate de Camera de comert Braila. Intrucat cladirile erau improprii, Camera de comert a initiat proiectul constructiei unui palat al bursei. Primariei Braila i se aducea la cunostinta: "Camera de comert Braila avand intentiunea de a-si cladi un local propriu pentru bursa si cerand Ministerului Lucrarilor Publice un loc in port, i s-a acordat in 1892 (...) intrucat aceasta importanta cladire de o valoare de circa un milion lei va contribui si la infrumusetarea orasului, independent de avantajele ce vor rezulta din aceasta cladire". Proiectul nu a fost finalizat din cauza izbucnirii primului razboi mondial si a stagnarii activitatilor comerciale din perioada interbelica.

  Magaziile din port 2012

Inca din primii ani de activitate, Comitetul Bursei Braila intreprinde o campanie asidua pentru a elimina concurenta micilor comercianli de cereale, care nu erau recunoscuti ca mijlocitori prin Decretul Regal nr. 31 din 17 ianuarie 1883. Acestia nu aveau mijloacele materiale pentru a achita garantia de 4000 lei, avand insa un statut social cu vechi traditii, de dragomani, cumparatori ai recoltelor micilor producatori agricoli. Intr-o petilie adresata de Comitetul Bursei Braila catre Primarie, in octombrie 1884, se mentiona: " in obor sunt mai multi speculanti care cumpara singuri producte de pe la tarani fara mijlocirea misitilor legali (...) Astfel de lucruri ce se petrec la obor aduc cea mai mare perturbatiune in ordinea publica si morala, lovind cu dispret vadit si fatis in dispozitiunile legii si regulamentului burselor de comert si dau nastere la daune mari". Autoritatile locale dau ordine formale de interzicere a activitatii dragomanilor, dar in fata necesitatilor practice, permit tacit unele tranzactii facute in afara bursei. Astfel, se ajunge la o specializare neoficiala, mijlocitorii recunoscuti prin lege cumpara in special de la mosieri (dar si de la micii producatori) iar restul comerciantilor achizitioneaza cereale de la tarani. Intr-o adresa a Camerei de comert Braila catre primarie se arata ca: "Oborul orasului Braila reprezinta unul din cele mai insemnate targuri zilnice din tara, in care un insemnat numar de tarani din judetele vecine, precum si toata populatia rurala din judetul Braila, vin cu carele incarcate cu cereale si isi vand aici produsul muncii lor. Pe langa acestea, un foarte insemnat numar de tarani viticultori vin tocmai de prin poalele muntilor de isi vand, intocmai ca si cei din judetele vecine si din acest judet. Ca cumparatori, insa, se prezinta in acest obor diferite persoane. Asa, unii se numesc comercianti propriu-zisi, altii se numesc speculanti, iar altii se numesc mijlocitori intre vanzatori si cumparatori, iar altii procuratori".

Cu toate imperfectiunile legii burselor din 1881, activitatea comerciala a portului Braila a cunoscut o perioada de avant deosebit datorita cererii mari de cereale romanesti, recunoscute pentru calitatea lor. Romania era dupa Rusia si Statele Unite ale Americii, al treilea exportator de cereale al lumii. La sfarsitul sec. al XlX-lea si inceputul sec. al XX-lea productia de cereale furniza statului roman peste 2/3 din venitul social si reprezenta 83% din valoarea totala a exportului sau. In 1884 au fost tranzitate prin portul Braila 13.381 vagoane de cereale, in anul urmator 23.348, iar in 1901 se ajunge la 97.852 vagoane. In 1888 cele 648.220 t cereale romanesti exportate prin Braila au adus tarii 83 milioane lei aur. Numarul vagoanelor tranzitate zilnic (in lunile de vara si toamna) era de 400-500 vagoane in 1891, 615 vagoane in 1896, constatandu-se un spor important in comparatie cu 1882 cand se inregistrau numai 145 vagoane pe zi. Alaturi de grau, prin portul Braila se exportau si cantitati mari de faina, principalul client, Imperiul Otoman cumparand de 20 de ori mai mult din acest produs decat celelalte state la un loc. Cele sapte mori cu aburi, existente la sfarsitul sec. al XlX-lea la Braila, trei dintre ele fiind cele mai mari din tara: Likiardopulos, Violattos si Milas, foloseau graul din Baragan si sudul Moldovei. Numai pe parcursul a doi ani, 1892 si 1893, din Braila au fost expediati spre Constantinopol 170.000 saci ( a 75 kg fiecare) si respectiv 400.000 saci, depasind cu mult cantitatile sosite din porturile rusesti (100.000 saci in 1892 si 200.000 saci in 1893).

Perioada 1890-1910 a inregistrat, datorita conjuncturii economice favorabile, cel mai mare trafic de cereale prin portul Braila (superior celorlate porturi romanesti) indreptat spre statele din vestul Europei, Imperial Otoman si Grecia. Se constata si un anumit export de animale, astfel in 1887 se expediau prin Braila, in Italia si Franta 5.673 vite si 2.168 porci. Numarul navelor fluviale si maritime ancorate la Braila ajunge in anul 1890 la 6.395 sosiri 6.559 plecari, in anii urmatori sporind, mai ales din punctul de vedere al tonajului.

La inceputul sec. al XX-lea incep a fi publicate in "Monitorul Oficial" cotele marfurilor traficate prin bursele din Bucuresti, Braila, Galati si Constanta. La Bursa Braila se acordau, in anul 1904, pentru grau cote de 14- 16 lei aur pe hectolitru, in functie de calitate.

Iata cum vede un calator strain, francezul Andre Bellessort (autor al volumului "La Roumanie Contemporaine" editata in 1904) activitatea bursiera la Braila la inceputul acestui veac: 'Inainte de ora 6 dimineata, cafenelele sunt deschise (...) se ingramadesc (...) toti cumparatorii si vanzatorii de cereale, asteptand telegramele cu cursurile de bursa din strainatate. Nici unul nu seamana cu curiosii jucatori ai burselor din strainatate; ei nu fac zgomot; ei ies, reintra, isi comunica telegramele, vorbesc impreuna incet, inscriu cifre in carnetele lor (...) Destinatarii primind avizele de sosire a marfurilor, se grabesc spre gara de unde scot scrisorile de trasura ale transportului, rup plumburile de la vagoane, sondeaza sacii, si inarmati cu probele ridicate se grabesc spre strada Misitiilor, strada curtierilor de bursa, o mica strada paralela cu cheiul portului (...) Mai mult de 1500 vagoane asteapta in gara si sunt in cateva ore repartizate si dirijate pe cele cinci linii de garaj deservind magaziile marilor comisionari. Fiecare stie ce vrea, face ce trebuie si cum nimenea nu cauta sa-si insele vecinul, totul se indeplineste in regula si fara complicaiii (...) Misitii oficiali, in numar de 41, sunt numiti de catre guvern, prin alegerea dintre personagiile de vaza; ei se instaleaza in mici birouri (...) cateva rafturi pe langa pereti, cu talere si strachini, unde comisionarii de cereale isi depun probele, aici graul nostru va trebui sa treaca examenul (...) Graul din Romania conteaza printre cele dintai din lume. Puterea sa nutritiva este bine recunoscuta de catre toti morarii; chiar in anii cand recolta din Ungaria este bogata, totusi morarii unguri cumpara grau din Romania, pentru a ridica valoarea fainei ce o produc (...) Marii comisionari, patrunzand in aceste gherete, merg de la o strachina la alta, miroase, cerceteaza si cantaresc aceste grane (...) Ei fac ceea ce se cheama comparatia lor (...) si cand ei au gasit care le convine si preturile au fost tocmite, cumparatorul, vanzatorul si curtierul se duc la vagoane si se asigura ca marfa e conform cu proba. Cand se produce cate o contestatie asupra calitatii marfii, cumparatorul si curtierul numesc doi arbitri acreditati (...) Comisionarii pot dispune incercarile graului (...) Cei 2500 de carutasi ai Brailei abia ajung. Organizati in coloane si in echipe descarca vagoanele si duc sacii cu grau (...) Carutele s-au asezat inaintea gurilor calei vaporului, hamalii isi potrivesc fiecare sacul de 100 de kilograme (...) alearga in lungul unei scinduri (...) golesc cele 100 de kilograme in cala (...) Comisionarul este acolo pentru a supraveghea realizarea amestecului si jocul rapid al acestor navete a oamenilor (...) Se poate observa cati intermediari isi trec sacul cu grau de la gara pana la vapor: comisionar, exportator, magaziner, carutas, hamal".

In primii ani ai sec. al XX-lea, Bursa Braila isi modernizeaza structurile, fara a mai astepta aparitia unei legislatii corespunzatoare. Experienta braileana a fost utilizata pentru conceperea noii legi a burselor din august 1904. In raportul de prezentare a acestei legi in Adunarea Deputatilor se specifica: "Bursele de comert infiintate in Tara, prin legea de la 4 iulie 1881, modificata prin cea din 5 iulie 1886, nu numai ca nu a dat roadele la care erau in drept a ne astepta. Legiuitorul din 1881 a adoptat primul sistem, al monopolizarii tranzactiunilor in mana unui numar restrans de agenti de schimb. Rezultatul experientei cu acest sistem, la noi in tara, a dat triste rezultate(...) Nimeni nu mai pune piciorul in localul Bursei (Bucuresti )".Dar se arata in continuare: "Unui din cele mai importante porturi ale tarii, din punctul de vedere comercial, portul Braila, a fost silit sa recurga la un mijloc expeditiv (...) Sunt aproape trei ani de cand s-a format o asociatiune a comerciantilor, care prin statutele ei prevede ca membrii (...) pot recurge la arbitrajul comisiunilor special intocmite prin regulament. Ca urmare a acestei idei, au si facut un regulament pentru instituirea unei camere arbitrale si de conciliatiune, care functioneaza de aproape trei ani si care da destul de bune

rezultate".

Prin noua lege a burselor de comert, promulgata in august 1904, se dadea ca definitie: "bursa de comert este reuniunea comerciantilor, capitanilor de vase, a mijlocitorilor de schimb si de marfuri pentru vanzari si cumparari de efecte publice si private, de orice fel de marfuri si inchirierea bastimentelor." Au fost recunoscute ca burse cu vechi state de functiuni institutiile de acest fel din Bucuresti, Braila, Galati, Constanta si Craiova.

Se instituia corporatia bursei compusa din toti comerciantii, industriasii, societatile si asociatiile de credit, patentarii de clasele I, II si III, toate firmele comerciale inscrise la tribunal, desfiintandu-se astfel monopolul mijlocitorilor si dandu-se libertate deplina comertului.

Un rol important la adoptarea acestei legi l-a avut deputatul brailean P. Bancotescu, care a prezentat experienta Bursei Braila in masuri organizatorice pe plan local si situatia dragomanilor neafiliati la bursa. Prin lege au fost constituite camerele arbitrale si cociliatiune precum si obligativitatea publicarii unor buletine de cote a burselor.

Comitetul Bursei Braila a ajuns a fi constituit din 12 membri: presedinte, doi vicepresedinti, secretar sindic si sapte membri, o parte alesi de membrii corporatiei, altii desemnati de Camera de comert Braila, Ministerul Finantelor si Ministerul Comertului. Incepand din 1908 a fost editata "Revista Bursei Braila", din anii 1911 "Buletinul Camerei de comert si Bursei Braila", in care apar centralizate cantitatile de cereale traficate prin bursa, cote si navluri, precum si procesele verbale ale sedintelor Camerei arbitrale si conciliatiune Braila.

Pana in anul 1910, portul Braila detinea intaietatea in comertul cu cereale, dupa care, desi depasita de Constanta, ramane, inca pana in 1926, un centru important de tranzit. In anul 1906 prin Bursa Brailei se exporta 1.161.730 t cereale, fata de numai 829.149 t prin Constanta si 630.940 t prin Galati. In perioada 1900 - 1909 s-au infiintat la Braila 85 de societati comerciale si industriale, unele cu un capital mai mare de 100.000 lei. Cei mai buni ani de activitate ai Bursei Braila sunt 1910 cu 1.400.470 t si 1911 cu 1.396.960 t cereale la export (grau, porumb, orz, ovaz, secara, mei, fasole, rapita - primele doua prezentand ponderea). Inchisa in timpul primului razboi mondial, Bursa Braila isi reia activitatea in 1920 cu un export de 327.780 t cereale, fara a lua in calcul tranzactiile de pe piata interna. In perioada interbelica, Bursa Braila cunoaste putine modificari organizatorice, astfel, in decembrie 1929 corporatia isi schimba denumirea in asociatiune a comerciantilor, cu sediul in str. Gen. Praporgescu (Marasesti) nr. 12, se infiinteaza un oficiu postal al bursei in strada Fata Portului nr. 27, sindicul isi muta biroul in strada Misitiilor, personalul bugetar al institutiei de care ne ocupam isi dubleaza efectivele. In fiecare an Bursa Braila isi intocmea un buget, in care ponderea majora a veniturilor o constituia taxa de 0,50% asupra operatiunilor comerciale perfectate. In anul 1927 dintr-un total de 691.979 lei incasati, 550000 lei proveneau din perceperea acestei taxe, restul - din cotizatiile membrilor corporatiei, taxe de judecata la camera arbitrate, abonamente la buletinul bursei si altele.

 

Strada Misitiilor

Strada Misitiilor 2012

In perioada 1921 - 1930 se tranziteaza prin portul Braila mari cantitati de produse agricole bulgaresti, sarbesti si unguresti, care insa nu se derulau prin intermediul bursei din localitate. Astfel, din 1.461.000 t cereale exportate in 1929 prin portul Braila, numai 270.230 t fusesera operate prin bursa.nanul 1930, din totalul de 1.723.000 t marfuri iesite din port, au fost contractate prin bursa 328.230 t. In afara de tranzactiile cu cereale, Bursa Braila se ocupa si cu navlosirea vaselor fluviale si maritime, publicand rapoarte lunare despre aceste operatiuni in buletinul sau. In anul 1928 prin bursa au fost navlosite 194 slepuri si 5 remorchere, iar in 1929 - 364 slepuri, 6 ceamuri si 16 remorchere (navele maritime nu sunt inregistrate decat sub forma de cote de navlu), mult sub nivelurile atinse la inceputul secolului. Efectele reformei agrare (scaderea productiei de cereale a tarii), concurenta portului Constanta, tarifele majorate cu 60% de Comisia Europeana a Dunarii determina o perioada de decadenta pentru Bursa Braila, in comparatie cu situatia de la inceputul sec. al XX-lea. Pentru redresarea economica a portului Braila, Camera de comert, Camera de munca si Bursa Braila inainteaza Ministerului Comertului mai multe propuneri: infiintarea unei zone libere in port, reducerea taxelor C.E.D., diversificarea retelei de cai ferate si rutiere, procurarea de spargatoare de gheata. Masurile de redresare s-au lasat insa asteptate, astfel ca portul si implicit Bursa Braila cunosc in continuare o activitate mai redusa comparativ cu situatia antebelica. In 1933 prin bursa se exporta 150.000 t cereale, pentru ca in anul 1936 si 1937 volumul sa se ridice intr-o oarecare masura, la 380.000 t si respectiv 3.753.000 t. In anul 1938 se deruleaza la export prin Bursa Braila – 18.589 vagoane cereale in valoare de 763,5 milioane lei, iar in 1939 – 18.894 vagoane evaluate la 978,5 milioane lei. In anii celui de-al doilea razboi mondial bursa continua derularea activitatii de export catre Germania si alte cateva tari aliate sau neutre, iar din 1945 pana in 1948 traficul scade pana la cateva mii de vagoane.

Dupa 1940 titulatura simpla de Bursa Braila este schimbata in "Bursa de cereale" (cea mai potrivita avand in vedere profilul de baza al activitatii sale) iar in anii 1947 - 1948 in "bursa de marfuri".

Bursa braileana a fost timp indelungat principala institutie de comercializare a cerealelor din Romania, dupa primul razboi mondial conjunctura economica nefavorabila determinand un anumit regres al activitatii sale. Inovatoare in materie organizatorica si legislativa, institutia braileana a fost la sfarsitul sec. al XlX-lea si inceputul sec. al XX-lea, un model printre celelalte burse ale tarii, facilitand activitatea parlamentarilor pentru reglementarea din 1904, ramasa in vigoare pana la lichidarea institutiilor bursiere in vara anului 1948.

GHEORGHE IAVORSCHI 

Analele Brailei

Serie Noua, An 1, Nr. 1

Braila, 1993

Mitropolia Proilaviei

In conditiile instaurarii dominatiei otomane in tinuturile de la Dunare si Marea Neagra, in mod firesc, aceste regiuni vor fi administrate de turci si nu de Tara Romaneasca si Moldova, carora le apartinusera.

Ierarhii Tarii Romanesti si ai Moldovei nu vor mai putea nici ei sa poarte de grija credinciosilor din aceste parti de pamant romanesc.

Pe de alta parte, turcii, dorind sa-si consolideze pozitia aici, vor dori ca si in plan bisericesc sa gaseasca o solutie care sa le asigure o situate controlabila de Inalta Poarta. Si singura solute era crearea unei unitati bisericesti care sa depinda direct de Patriarhia de Constantinopol si, deci, sa nu fie sub jurisdictia canonica a ierarhilor din Tara Romaneasca sau Moldova.

Astfel, ia fiinta Mitropolia Proilaviei pentru pastorirea credinciosilor ortodocsi din tinuturile romanesti ce devenisera raiale turcesti.

Nu se poate spune cu certitudine care este data infiintarii acestei mitropolii. Exista doar cateva repere, in functie de care putem plasa momentul infiintarii Mitropoliei Proilaviei catre sfarsitul secolului al XV-lea.

Care sunt aceste puncte de reper?

Demostene Russo arata ca "cele din urma liste ale Imperiului Bizantin sunt: a lui Andronic Paleologu Batranul, alcatuita dupa 1261, a lui Andronic Paleologu al Ill-lea, alcatuita inainte de 1359, si a patriarhului ecumenic Nilos (1380-1382).

In aceste liste, alcatuite pe cand Bizantul inca exista ca imperiu independent, nu figureaza Proilavul; se mentioneaza insa, Mitropolia Vicinei, a Ungrovlahiei si a Moldovlahiei.

Abia dupa ce Imperiul Bizantin cade sub jugul turcesc, intr-o lista alcatuita pe la sfarsitul sec. al XV-lea, gasim mentionate Mitropolia Proilavului ca avand "locul al 55-lea in seria mitropoliilor supuse Patriarhiei ecumenice, imediat dupa Mitropolia Dristrei, care are al 54-lea loc pe lista."

Este clar ca Mitropolia Proilaviei a fost infiintata intre 1359, data la care este alcatuita lista patriarhului Nilos si sfarsitul sec. XV, perioada in care se va fi alcatuit lista ce mentioneaza aceasta eparhie pentru prima data. Pe baza acestor constatari, D. Russo situeaza aparitia in istorie a Mitropoliei Proilaviei "inainte de 1500".

La carma eparhiei erau numiti ierarhii de neam grecesc, dar desi, ei depindeau canonic de Patriarhia de Constantinopol, intretineau legaturi cu ierarhii romani. Mai este de remarcat un lucru: mitropolitii ce au pastorit aici erau de obicei greci, dar "cum si vladicii nostri purtau nume grecesti, inca din cele dintai timpuri ale erei crestine, nu pot recunoaste dupa nume pe romani dintre greci, mai mult, ca multi din ei, urmau scoala greceasca".

De asemenea, luand in considerare cartile Mitropoliei Proilaviei, in marea lor majoritate grecesti, dar care contin insemnari in limba romana, gasim "un numar mare de preoti, dascali si uneori chiar protopopi ai orasului cu nume neaose romanesti: Neculai, Stoica, Neculai sin popa Dumitru" observatie care ne confirma ca elementul romanesc era prezent in administrate si in personalul Mitropoliei.

Titulatura mitropolitului a fost oarecum constanta de-a lungul timpului. Astfel, in 1590, pe un act sinodal al Patriarhiei ecumenice, exista semnaturile lui Antim, "mitropolit al Proilaviei" si a lui Nectarie, "fost mitropolit al Proilavului"; in sec. al XVIII-lea, mitropolitul Daniile semna "Daniil, din mila lui Dumnezeu, mitropolitul Proilaviei, Tomarovei (Reni), al Hotinului, al intregului tarm al Dunarii si al Nistrului si al intregii Ucraine a hanului"; tot in sec. al XVIII-lea mitropolitul Ioachim "al Proilavului, Tomarovului, Hotinului si a toata Basarabia si Ucraina", cum se intitula intr-o carte de hirotonie din 1775  semna, un an mai tarziu, in 1776, doar: "Al Brailei, Ioachim". In sec. al XlX-lea, mitropolitul Antim semna ca "mitropolit al Darstei si Proilavului si exarh al partilor de langa Dunare"."'

In ceea ce priveste hotarele eparhiei, ele nu au fost in decursul istoriei sale aceleasi, pentru ca datorita razboaielor ruso-turce, ce aveau ca rezultat cuceriri fie de o parte, fie de cealalta, o parte din teritorii fie ca ieseau, fie ca treceau sub jurisdictia canonica a Mitropoliei Proilaviei.

In general, ea cuprindea raiaua Brailei - al carei hotar era "din dreptul Harsovei spre nord-vest, pana in apropierea raului Buzau, apoi continua spre nord-est, paralel cu Buzaul, apoi spre est adica spre Dunare, paralel cu Siretul"  - raialele Giurgiu si Turnu, raiaua Tighinei, Ismailul, Cetatea Alba, Chilia, cu tot teritoriul din nordul Marii Negre si Bugeacul.

       Temporar, in componenta Mitropoliei Proilaviei, intra si Ucraina Hanului, un teritoriu de peste Nistru, inspre Bug, regiune "cu peste 40 de sate de crestini ortodocsi si cateva orasele (Balta, Dubasari), unde sta uneori si hanul".

Din 1713, cand Hotinul devine raia si se creeaza, catre mijlocul sec. al XVIII-lea, episcopia Hotinului, aceasta devine sufragana a Mitropoliei Proilaviei.

In sec. al XlX-lea, mai precis in aprilie 1813, Mitropolia Dristrei s-a alipit , la Mitropolia Proilaviei, fapt anuntat inca din sec. al XVII-lea, cand Mitropolia Proilaviei si-a intins jurisdictia canonica si asupra unor regiuni din nordul Dobrogei, de la Mitropolia Dristrei.

In aceste conditii, resedinta mitropolitului va fi, incepand din anul 1813, cand la Braila, cand la Silistra.

Referitor la resedinta mitropolitana, in cea mai mare parte a existentei Mitropoliei Proilaviei, ea s-a aflat la Braila. Doar in anumite imprejurari se muta la Ismail, Reni, Galati sau la Causani, langa Tighina. Catedrala mitropolitana de la Braila avea hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil si se afla pe faleza Dunarii, in apropiere de Fabrica de paine, ce se afla acolo pe la 1869.  Pe la 1842 sau 1846, oricum catre jumatatea secolului trecut, aceasta biserica s-a prabusit, iar "cartile cu toata averea ei au fost mutate de

vechii credinciosi ai acestei biserici la biserica Sf. Spiridon", aflata tot in apropierea Dunarii si care este atestata documentar din anul 1820.

Se pare ca resedinta mitropolitana era, in jurul anului 1652, la Galati, pentru ca, iata ce ne spune Arhiereu Dr. Veniamin Pocitan Birladeanu, vicarul Sf. Episcopii a Husilor, in "Istoria Mitropoliei Proilaviei", la pagina 386- 387: "despre aceasta mitropolie se pomeneste si in "Pravila Targovistei" din 1652, (fila 401), unde se dau a fi in Mavrovalahia (Moldova), doi mitropoliti si inca unul la Galati "care este latura dinspre Rusia cea mica". Prin cei doi mitropoliti ai Moldovei se intelege: cel de la Suceava, mitropolilul Beal, cu resedinta langa scaunul domnesc, si cel de la Roman, care purta titlul de mitropolit, traditional. Al treilea era cel al Proilaviei, care, cum se vede pe vremea cand s-a tiparit Pravila, isi avea resedinta la Galati". (Melchisedec, Cronica Romanului si a Episcopiei de Roman, I, Bucuresti, 1874, p. 107).

In sec. al XVIII-lea spre sfarsit, in timpul pastoriei mitropolitului Daniil, resedinta mitropolitana era la Ismail, iar catedrala mitropolitana era biserica Sf. Preacuvioase Paraschiva.

D. Russo il mentioneaza pe mitropolitul Daniil in sec.al XVII-lea, dar Pr.prof.dr. Mircea Pacurariu este de parere ca acest mitropolit a pastorit Mitropolia Proilaviei in sec. al XVIII-lea si, legat de el, spune urmatoarele: "la 10 oct. 1768, era inchinata Mitropoliei Proilaviei si lui Daniil "de la Sfanta Minastire Renii, ce iaste in tara turceasca", biserica Sf. 40 de mucenici din Iasi, (ctitorita de hatmanul Vasile Roset), "ca sa fie metoh pentru odihna sa cand o veni in Iasi, sa seaza si sa se odihneasca: dar si sfintia sa si aiba a purta de grija pentru toate trebile ce va avea aceasta manastioara." Pe temeiul celor expuse mai sus, inclinam sa credem ca Daniil era de neam roman."

In ceea ce priveste denumirea Mitropoliei Proilaviei, faptul ca ea isi avea resedinta la Braila, in cea mai mare parte a timpului in care ea a functional a determinat ca orasul sa dea numele eparhiei. Denumita de greci mai intai Prailov apoi Proilav, iar de turci Ibrail sau Ibraila, Braila era intalnita in cartile mai vechi sub denumirea de Proilabum.

Dupa aproape patru secole de istorie zbuciumata, Mitropolia Proilavului va fi desfiintata in anul 1829, in urma pacii de la Adrianopol, din 2/14 septembrie 1829, pace care a marcat incheierea razboiului ruso-turc izbucnit in 1828.

Prin Pacea de la Adrianopol, au fost restituite Tarii Romanesti si Moldovei, teritoriile ce fusesera ocupate de turci, iar bisericile din fostele raiale Turnu si Giurgiu, vor reveni Mitropoliei Ungrovlahiei, in vreme ce fosta raia a Brailei se va alipi - din punct de vedere bisericesc - Eparhiei Buzaului.

Infiintata pentru a pastori credinciosii romani din teritoriile stapanite de turci intre sec. XV-XVI si XIX si aflata sub jurisdictia directa a Patriarhiei de Constantinopol, Mitropolia Proilaviei a fost considerata intotdeauna o eparhie romaneasca, ca si sufragana ei temporara, Episcopia Hotinului.

Intr-o pastorala din 10 ianuarie 1771, Gavriil Callimachi spunea ca Mitropolia Proilaviei este socotita, "dintru inceput a fi din hotarul pamantului din pastoria Moldovei". '

 Ierarhii si domnitorii Tarii Romanesti si ai Moldovei au ajutat intotdeauna Mitropolia Proilaviei si exista multe dovezi atestand aceasta grija a lor.

Astfel, "o insemnare de pe un «Minei» ne spune urmatoarele: «acest Minei» este al Sfintei Mitropolii unde se cinsteste si sa praznuieste sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Aceasta au dat-o Maria Sa Voda milostenie sfintei biserici si au dat impreuna toate cartile ce sunt obisnuite pentru treaba bisericeasca si au dat toate ale preotiei si a sfantului altar, pentru ca sa fie pomenire in vecii vecilor amin." '

       Nu cunoastem numele acestui domnitor dar este o dovada a legaturii permanente intre romanii din teritoriile stapanite de turci si romanii din Tara Romaneasca si Moldova.

Sunt si alte fapte care atesta aceasta continua colaborare si le vom mentiona pe cele mai importante:

Marele paharnic al Moldovei, Gheorghe, fratele lui Vasile Lupu, a refacut biserica Adormirea Maicii Domnului din Ismail, biserica ce se afla intr-o stare de deteriorare avansata. Biserica era stavropighie patriarhala, declarata astfel in noiembrie 1643, de patriarhul Constantinopolului, Partenie I, si metoc al Sfantului Mormant. Ca "semn de supunere", biserica trebuia sa dea Patriarhiei ecumenice 10 ocale de icre pe an.

Stralucitul voievod, Sf. Constantin Brincoveanu, a reconstitut aceasta biserica - Adormirea Maicii Domnului din Ismail - dupa ce aceasta biserica arsese.

Mitropolitul Meletie al Proilaviei (1639-1655), calatorind in 1644 la Moscova, impreuna cu arhimandritul Ioanichie, spre a cere tarului Mihail Fedorovici sa ajute Mitropolia, avea si o scrisoare de recomandare de la Voievodul Matei Basarab.

Tot mitropolitul Meletie este, in 1649, la Targoviste, discutand cu un calugar rus, Arsenie Suhanov, despre cum trebuie facut semnul Sfintei Cruci. In "discutiunile cu Grecii, "mitropolitul Meletie este numit Meletie Brailovschii.

In anul 1645, "doi braileni, fratii Dia si serbul, fiii lui Coman", ctitoresc biserica Sf. Preciste din Galati.

In anul 1595, cand Mihai Viteazul elibereaza Braila, el ctitoreste aici o biserica. Asupra acestei biserici vom reveni.

In anul 1715, in jurul datei de 29 septembrie, s-a iscat o neantelegere intre mitropolitul Ioanichie al Proilaviei si episcopul Iorest al Husilor, privitoare la hotarele eparhiilor lor. Problema o constituia targul Dubasari, impreuna cu alte doua sate, de la hotarul Moldovei cu Bugeacul, aflat sub turci.

Mitropolitul Ioanichie venind la Iasi, prezinta situatia spre rezolvare domnitorului Nicolae Mavrocordat (1711-1715) care supune problema judecatii Divanului Domnesc, prezidat de patriarhul Samuil de Alexandria, prezent la acea vreme in Moldova.

Divanul ia o hotarare spre impacarea ambilor ierarhi, astfel: targul Dubasari, fund stapanit de turci, sa fie pastrat de mitropolitul Ioanichie, iar cele doua sate de pe granita sa fie ale episcopului de Husi.

Ioachim - mitropolitul Proilaviei - si Iorest - episcopul de Husi - si-au dat in scris - unul altuia - ca primesc hotararea Divanului.

Mitropolitul Proilaviei, probabil Filotei - la mijlocul sec. al XVIII-lea, cere de la Sultan un firman care prevedea anexarea raialei Hotinului (Hotinul a fost transformat in raia in anul 1713), la eparhia sa. Acest fapt a nemultumit pe boierii si ierarhii Moldovei, care intervin pe langa domnitorul Constantin Racovita (1749-1753) si il roaga sa ceara sultanului alt firman, prin care Hotinul sa ramana alipit mitropoliei Moldovei, "precum a fost din timpurile vechi".

Domnitorul reuseste sa obtina acest firman si "mitropolitul Proilavului, care inca petrecea pe acolo (Filotei era in Moldova sa incaseze sumele canonice de la crestini) afland faptul, a anatematizat in biserica pe cei care au pricinuit acest lucru. "

Totusi, din anul 1753 si pana in 1767, mitropolitul Filotei semneaza ca "fost al Proilavului" multe acte patriarhale. Bazandu-se pe acest lucru, Pr.Prof.Dr. Mircea Pacurariu crede ca "nu este vorba de o caterisire, ci numai de inlaturarea sa din scaun".

Mitropolitului Daniil al Proilavului i s-a inchinat biserica cu hramul Sf.40 de Mucenici din Iasi, fapt petrecut, dupa D.Russo, in 1677; manastirea a fost daruita de hatmanul Vasile Roset. Preot Prof.Dr. Mircea Pacurariu este de parere ca biserica aceasta a devenit metoc al Mitropoliei Proilavului in 1768, la 10 octombrie. Acest episod l-am amintit anterior.

Mitropolitul Chiril (1781-1799) a fost invitat, in 1786, de patriarhul ecumenic sa participe la inscaunarea mitropolitului Leon Geuca al Moldovei, impreuna cu ceilalti ierarhi moldoveni care se aflau in Iasi.

Mitropolitul Partenie care a pastorit Mitropolia Proilaviei la inceputul sec. al XlX-lea, fiind unul dintre ultimii ierarhi ai acestei eparhii, intretine legaturi cu mitropolitii Tarii Romanesti si ai Moldovei. Printre alte acte, el semneaza, impreuna cu ceilalti membri ai Sinodului Patriarhiei Ecumenice, in 1803 si 1806, scrisori catre mitropolitul Dositei al Ungrovlahiei, invitandu-1 sa participe la hirotonia unor ierarhi.

Tot mitropolitul Partenie "semneaza, impreuna cu membrii Sinodului Patriarhiei ecumenice, actul prin care se da raspuns la 5 intrebari si nedumeriri canonice supuse patriarhiei de catre Veniamin, mitropolitul Moldovei.

Am mentionat faptul ca in anul 1595, Mihai Viteazul a eliberat orasul Braila si a ctitorit aici o biserica.

        Referitor la acest lacas de cult ortodox, Const.C.Giurescu, spune: "Nu putem preciza in ce cartier se afla aceasta biserica; ceea ce stim este ca, o jumatate de secol mai tarziu, la 2 noiembrie 1644 locuitorii orasului doreau sa recladeasca lacasul ajuns in stare rea; sau eventual, chiar daramat de turci, cand acestia revin in cetate, dupa moartea Viteazului."

Izvorul folosit de Const.C. Giurescu este cartea lui Muraviev "Legaturile Rusiei cu Rasaritul ortodox in afacerile bisericesti", acelasi mentionat si de Stefan Berechet care mai arata, citandu-1 pe Muraviev, ca: "in aceeasi vreme, a sosit din orasul Braila din manastirea Sf. Nicolae, mitropolitul Meletie si, cu el arhimandritul Ioanichie".

Purtand scrisori de recomandare din partea Patriarhului Partenie I - a domitorului Matei Basarab si a "fratilor" din manastirea Sf. Nicolae din Braila, mitropolitul Meletie este primit de tar. Este vorba de tarul Mihail Fedorovici, la care mitropolitul Meletie a mers sa ceara ajutor pentru mitropolia Proilaviei. Avand data de 15 noiembrie 1644, scrisoarea de la manastirea Sf. Nicolae din Braila, il instiinta pe tar de greutatile cu care se confruntau preotii si credinciosii din Braila din cauza stapanirii turcesti si se plangeau ca "in vremea Voievodului Mihail, au ars biserica Sf. Nicolae si mitropolia cea mica pe care am avut-o pentru credinta neamului (nostru) crestinesc..."

Brailenii il rugau pe tar sa-i ajute sa reconstruiasca bisericile arse. La 28 martie 1645, tarul acorda mitropolitului Meletie ajutorul cerut. Muraviev mai mentioneaza ca "mitropolitul Meletie a prezentat taralui ca dar moastele Sf. Mc. Mercurie si icoana Sf. Imparati Constantin si Elena."

Este clara legatura pe care Const.C Giurescu o face intre biserica ctitorita de Mihai Viteazul si una dintre bisericile pentru care a cerut ajutor mitropolitul Meletie. Se pare ca cele doua denumiri desemneaza doua biserici distincte. Daca este asa, atunci putem sa presupunem ca mitropolia cea mica poate ca era biserica Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil de pe faleza Dunarii, catedrala mitropolitana ce se numea si "Biserica Veche". Dar, avand in vedere ca ea a functionat ca resedinta mitropolitana inca de la infiintarea mitropoliei Proilavului inseamna ca exista inainte de 1500.

Ar insemna ca biserica, sau manastirea, Sf. Nicolae ar putea fi cea ctitorita de Mihai Viteazul, pentru ca nu era firesc faptul ca, deja existand in Braila o biserica avand hramul Sf. Arh. Mihail si Gavriil, stralucitul voievod sa ctitoreasca alta cu acelasi hram, chiar daca el se numea Mihai. Presupunerea poate fi fondata daca admitem ca "mitropolia cea mica" era biserica de pe faleza.

       Referitor la amplasarea bisericii, putem avansa ipoteza ca ea a fost construita in central actualului oras, foarte posibil pe locul unde astazi se afla biserica Sf. Arh. Mihail si Gavriil.

Care sunt datele care ar sustine aceasta ipoteza?

In primul rand, Const.C. Giurescu spune ca biserica era in "stare rea" sau eventual "chiar daramata de turci, cand acestia revin in cetate, dupa moartea Viteazului".

Ultima stire despre ctitoria lui Mihai Viteazu este din 2/15 noiembrie 1644, din scrisoarea pe care o avea mitropolitul Meletie de la manastirea Sf. Nicolae.

Turcii aveau obiceiul sa darame lacasurile de cult ortodox.

In 1667, in Braila, incepe constructia unui lacas de cult musulman, contrar uzantelor internationale!

Nu este exclus ca ura turcilor impotriva lui Mihai Viteazul sa se fi revarsat asupra ctitoriei sale din Braila.

Lacasul de cult musulman la care ne referim a fost transformat in biserica ortodoxa - prima oara in 1808-1810. In timpul razboiului ruso-turc - apoi, definitiv, dupa eliberarea Brailei de sub turci, in 1829, din initiativa sefului armatei rusesti, marele duce Mihail Pavlovici Romanov, care, pentru acest lucru, a cerut incuviintarea Eparhiei Buzaului.

Bisericii i s-a dat hramul Sf. Arh. Mihail. Ea este actuala biserica din central orasului, cunoscuta ca biserica Sf. Arh. Mihail si Gavriil.

In cazul in care, avand in vedere exprimarea - totusi ambigua - a scrisorii mitropolitului Meletie, este vorba de o singura biserica ajungem tot la concluzia ca aceasta ctitorie a lui Mihai Viteazul avea hramul Sf. Nicolae.

Cartile de cult ale mitropoliei Proilaviei, cele care s-au pastrat, si insemnarile de pe ele, ne arata ca limba liturgica era romana.

Mitropolia Proilaviei s-a constituit intr-un element puternic de pastrare, continuare si intarire a spiritualitatii ortodoxe la Dunarea de Jos, mentinand treaza, de-a lungul anilor de asuprire turceasca - constiinta poporalui roman, incurajand-o luminand-o cu icoana credintei stramosesti.

Madalina-Catrinel Banciu

Analele Brailei Serie Noua, an 1, nr1 Braila, 1993