Mitropolia Proilaviei

In conditiile instaurarii dominatiei otomane in tinuturile de la Dunare si Marea Neagra, in mod firesc, aceste regiuni vor fi administrate de turci si nu de Tara Romaneasca si Moldova, carora le apartinusera.

Ierarhii Tarii Romanesti si ai Moldovei nu vor mai putea nici ei sa poarte de grija credinciosilor din aceste parti de pamant romanesc.

Pe de alta parte, turcii, dorind sa-si consolideze pozitia aici, vor dori ca si in plan bisericesc sa gaseasca o solutie care sa le asigure o situate controlabila de Inalta Poarta. Si singura solute era crearea unei unitati bisericesti care sa depinda direct de Patriarhia de Constantinopol si, deci, sa nu fie sub jurisdictia canonica a ierarhilor din Tara Romaneasca sau Moldova.

Astfel, ia fiinta Mitropolia Proilaviei pentru pastorirea credinciosilor ortodocsi din tinuturile romanesti ce devenisera raiale turcesti.

Nu se poate spune cu certitudine care este data infiintarii acestei mitropolii. Exista doar cateva repere, in functie de care putem plasa momentul infiintarii Mitropoliei Proilaviei catre sfarsitul secolului al XV-lea.

Care sunt aceste puncte de reper?

Demostene Russo arata ca "cele din urma liste ale Imperiului Bizantin sunt: a lui Andronic Paleologu Batranul, alcatuita dupa 1261, a lui Andronic Paleologu al Ill-lea, alcatuita inainte de 1359, si a patriarhului ecumenic Nilos (1380-1382).

In aceste liste, alcatuite pe cand Bizantul inca exista ca imperiu independent, nu figureaza Proilavul; se mentioneaza insa, Mitropolia Vicinei, a Ungrovlahiei si a Moldovlahiei.

Abia dupa ce Imperiul Bizantin cade sub jugul turcesc, intr-o lista alcatuita pe la sfarsitul sec. al XV-lea, gasim mentionate Mitropolia Proilavului ca avand "locul al 55-lea in seria mitropoliilor supuse Patriarhiei ecumenice, imediat dupa Mitropolia Dristrei, care are al 54-lea loc pe lista."

Este clar ca Mitropolia Proilaviei a fost infiintata intre 1359, data la care este alcatuita lista patriarhului Nilos si sfarsitul sec. XV, perioada in care se va fi alcatuit lista ce mentioneaza aceasta eparhie pentru prima data. Pe baza acestor constatari, D. Russo situeaza aparitia in istorie a Mitropoliei Proilaviei "inainte de 1500".

La carma eparhiei erau numiti ierarhii de neam grecesc, dar desi, ei depindeau canonic de Patriarhia de Constantinopol, intretineau legaturi cu ierarhii romani. Mai este de remarcat un lucru: mitropolitii ce au pastorit aici erau de obicei greci, dar "cum si vladicii nostri purtau nume grecesti, inca din cele dintai timpuri ale erei crestine, nu pot recunoaste dupa nume pe romani dintre greci, mai mult, ca multi din ei, urmau scoala greceasca".

De asemenea, luand in considerare cartile Mitropoliei Proilaviei, in marea lor majoritate grecesti, dar care contin insemnari in limba romana, gasim "un numar mare de preoti, dascali si uneori chiar protopopi ai orasului cu nume neaose romanesti: Neculai, Stoica, Neculai sin popa Dumitru" observatie care ne confirma ca elementul romanesc era prezent in administrate si in personalul Mitropoliei.

Titulatura mitropolitului a fost oarecum constanta de-a lungul timpului. Astfel, in 1590, pe un act sinodal al Patriarhiei ecumenice, exista semnaturile lui Antim, "mitropolit al Proilaviei" si a lui Nectarie, "fost mitropolit al Proilavului"; in sec. al XVIII-lea, mitropolitul Daniile semna "Daniil, din mila lui Dumnezeu, mitropolitul Proilaviei, Tomarovei (Reni), al Hotinului, al intregului tarm al Dunarii si al Nistrului si al intregii Ucraine a hanului"; tot in sec. al XVIII-lea mitropolitul Ioachim "al Proilavului, Tomarovului, Hotinului si a toata Basarabia si Ucraina", cum se intitula intr-o carte de hirotonie din 1775  semna, un an mai tarziu, in 1776, doar: "Al Brailei, Ioachim". In sec. al XlX-lea, mitropolitul Antim semna ca "mitropolit al Darstei si Proilavului si exarh al partilor de langa Dunare"."'

In ceea ce priveste hotarele eparhiei, ele nu au fost in decursul istoriei sale aceleasi, pentru ca datorita razboaielor ruso-turce, ce aveau ca rezultat cuceriri fie de o parte, fie de cealalta, o parte din teritorii fie ca ieseau, fie ca treceau sub jurisdictia canonica a Mitropoliei Proilaviei.

In general, ea cuprindea raiaua Brailei - al carei hotar era "din dreptul Harsovei spre nord-vest, pana in apropierea raului Buzau, apoi continua spre nord-est, paralel cu Buzaul, apoi spre est adica spre Dunare, paralel cu Siretul"  - raialele Giurgiu si Turnu, raiaua Tighinei, Ismailul, Cetatea Alba, Chilia, cu tot teritoriul din nordul Marii Negre si Bugeacul.

       Temporar, in componenta Mitropoliei Proilaviei, intra si Ucraina Hanului, un teritoriu de peste Nistru, inspre Bug, regiune "cu peste 40 de sate de crestini ortodocsi si cateva orasele (Balta, Dubasari), unde sta uneori si hanul".

Din 1713, cand Hotinul devine raia si se creeaza, catre mijlocul sec. al XVIII-lea, episcopia Hotinului, aceasta devine sufragana a Mitropoliei Proilaviei.

In sec. al XlX-lea, mai precis in aprilie 1813, Mitropolia Dristrei s-a alipit , la Mitropolia Proilaviei, fapt anuntat inca din sec. al XVII-lea, cand Mitropolia Proilaviei si-a intins jurisdictia canonica si asupra unor regiuni din nordul Dobrogei, de la Mitropolia Dristrei.

In aceste conditii, resedinta mitropolitului va fi, incepand din anul 1813, cand la Braila, cand la Silistra.

Referitor la resedinta mitropolitana, in cea mai mare parte a existentei Mitropoliei Proilaviei, ea s-a aflat la Braila. Doar in anumite imprejurari se muta la Ismail, Reni, Galati sau la Causani, langa Tighina. Catedrala mitropolitana de la Braila avea hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil si se afla pe faleza Dunarii, in apropiere de Fabrica de paine, ce se afla acolo pe la 1869.  Pe la 1842 sau 1846, oricum catre jumatatea secolului trecut, aceasta biserica s-a prabusit, iar "cartile cu toata averea ei au fost mutate de

vechii credinciosi ai acestei biserici la biserica Sf. Spiridon", aflata tot in apropierea Dunarii si care este atestata documentar din anul 1820.

Se pare ca resedinta mitropolitana era, in jurul anului 1652, la Galati, pentru ca, iata ce ne spune Arhiereu Dr. Veniamin Pocitan Birladeanu, vicarul Sf. Episcopii a Husilor, in "Istoria Mitropoliei Proilaviei", la pagina 386- 387: "despre aceasta mitropolie se pomeneste si in "Pravila Targovistei" din 1652, (fila 401), unde se dau a fi in Mavrovalahia (Moldova), doi mitropoliti si inca unul la Galati "care este latura dinspre Rusia cea mica". Prin cei doi mitropoliti ai Moldovei se intelege: cel de la Suceava, mitropolilul Beal, cu resedinta langa scaunul domnesc, si cel de la Roman, care purta titlul de mitropolit, traditional. Al treilea era cel al Proilaviei, care, cum se vede pe vremea cand s-a tiparit Pravila, isi avea resedinta la Galati". (Melchisedec, Cronica Romanului si a Episcopiei de Roman, I, Bucuresti, 1874, p. 107).

In sec. al XVIII-lea spre sfarsit, in timpul pastoriei mitropolitului Daniil, resedinta mitropolitana era la Ismail, iar catedrala mitropolitana era biserica Sf. Preacuvioase Paraschiva.

D. Russo il mentioneaza pe mitropolitul Daniil in sec.al XVII-lea, dar Pr.prof.dr. Mircea Pacurariu este de parere ca acest mitropolit a pastorit Mitropolia Proilaviei in sec. al XVIII-lea si, legat de el, spune urmatoarele: "la 10 oct. 1768, era inchinata Mitropoliei Proilaviei si lui Daniil "de la Sfanta Minastire Renii, ce iaste in tara turceasca", biserica Sf. 40 de mucenici din Iasi, (ctitorita de hatmanul Vasile Roset), "ca sa fie metoh pentru odihna sa cand o veni in Iasi, sa seaza si sa se odihneasca: dar si sfintia sa si aiba a purta de grija pentru toate trebile ce va avea aceasta manastioara." Pe temeiul celor expuse mai sus, inclinam sa credem ca Daniil era de neam roman."

In ceea ce priveste denumirea Mitropoliei Proilaviei, faptul ca ea isi avea resedinta la Braila, in cea mai mare parte a timpului in care ea a functional a determinat ca orasul sa dea numele eparhiei. Denumita de greci mai intai Prailov apoi Proilav, iar de turci Ibrail sau Ibraila, Braila era intalnita in cartile mai vechi sub denumirea de Proilabum.

Dupa aproape patru secole de istorie zbuciumata, Mitropolia Proilavului va fi desfiintata in anul 1829, in urma pacii de la Adrianopol, din 2/14 septembrie 1829, pace care a marcat incheierea razboiului ruso-turc izbucnit in 1828.

Prin Pacea de la Adrianopol, au fost restituite Tarii Romanesti si Moldovei, teritoriile ce fusesera ocupate de turci, iar bisericile din fostele raiale Turnu si Giurgiu, vor reveni Mitropoliei Ungrovlahiei, in vreme ce fosta raia a Brailei se va alipi - din punct de vedere bisericesc - Eparhiei Buzaului.

Infiintata pentru a pastori credinciosii romani din teritoriile stapanite de turci intre sec. XV-XVI si XIX si aflata sub jurisdictia directa a Patriarhiei de Constantinopol, Mitropolia Proilaviei a fost considerata intotdeauna o eparhie romaneasca, ca si sufragana ei temporara, Episcopia Hotinului.

Intr-o pastorala din 10 ianuarie 1771, Gavriil Callimachi spunea ca Mitropolia Proilaviei este socotita, "dintru inceput a fi din hotarul pamantului din pastoria Moldovei". '

 Ierarhii si domnitorii Tarii Romanesti si ai Moldovei au ajutat intotdeauna Mitropolia Proilaviei si exista multe dovezi atestand aceasta grija a lor.

Astfel, "o insemnare de pe un «Minei» ne spune urmatoarele: «acest Minei» este al Sfintei Mitropolii unde se cinsteste si sa praznuieste sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Aceasta au dat-o Maria Sa Voda milostenie sfintei biserici si au dat impreuna toate cartile ce sunt obisnuite pentru treaba bisericeasca si au dat toate ale preotiei si a sfantului altar, pentru ca sa fie pomenire in vecii vecilor amin." '

       Nu cunoastem numele acestui domnitor dar este o dovada a legaturii permanente intre romanii din teritoriile stapanite de turci si romanii din Tara Romaneasca si Moldova.

Sunt si alte fapte care atesta aceasta continua colaborare si le vom mentiona pe cele mai importante:

Marele paharnic al Moldovei, Gheorghe, fratele lui Vasile Lupu, a refacut biserica Adormirea Maicii Domnului din Ismail, biserica ce se afla intr-o stare de deteriorare avansata. Biserica era stavropighie patriarhala, declarata astfel in noiembrie 1643, de patriarhul Constantinopolului, Partenie I, si metoc al Sfantului Mormant. Ca "semn de supunere", biserica trebuia sa dea Patriarhiei ecumenice 10 ocale de icre pe an.

Stralucitul voievod, Sf. Constantin Brincoveanu, a reconstitut aceasta biserica - Adormirea Maicii Domnului din Ismail - dupa ce aceasta biserica arsese.

Mitropolitul Meletie al Proilaviei (1639-1655), calatorind in 1644 la Moscova, impreuna cu arhimandritul Ioanichie, spre a cere tarului Mihail Fedorovici sa ajute Mitropolia, avea si o scrisoare de recomandare de la Voievodul Matei Basarab.

Tot mitropolitul Meletie este, in 1649, la Targoviste, discutand cu un calugar rus, Arsenie Suhanov, despre cum trebuie facut semnul Sfintei Cruci. In "discutiunile cu Grecii, "mitropolitul Meletie este numit Meletie Brailovschii.

In anul 1645, "doi braileni, fratii Dia si serbul, fiii lui Coman", ctitoresc biserica Sf. Preciste din Galati.

In anul 1595, cand Mihai Viteazul elibereaza Braila, el ctitoreste aici o biserica. Asupra acestei biserici vom reveni.

In anul 1715, in jurul datei de 29 septembrie, s-a iscat o neantelegere intre mitropolitul Ioanichie al Proilaviei si episcopul Iorest al Husilor, privitoare la hotarele eparhiilor lor. Problema o constituia targul Dubasari, impreuna cu alte doua sate, de la hotarul Moldovei cu Bugeacul, aflat sub turci.

Mitropolitul Ioanichie venind la Iasi, prezinta situatia spre rezolvare domnitorului Nicolae Mavrocordat (1711-1715) care supune problema judecatii Divanului Domnesc, prezidat de patriarhul Samuil de Alexandria, prezent la acea vreme in Moldova.

Divanul ia o hotarare spre impacarea ambilor ierarhi, astfel: targul Dubasari, fund stapanit de turci, sa fie pastrat de mitropolitul Ioanichie, iar cele doua sate de pe granita sa fie ale episcopului de Husi.

Ioachim - mitropolitul Proilaviei - si Iorest - episcopul de Husi - si-au dat in scris - unul altuia - ca primesc hotararea Divanului.

Mitropolitul Proilaviei, probabil Filotei - la mijlocul sec. al XVIII-lea, cere de la Sultan un firman care prevedea anexarea raialei Hotinului (Hotinul a fost transformat in raia in anul 1713), la eparhia sa. Acest fapt a nemultumit pe boierii si ierarhii Moldovei, care intervin pe langa domnitorul Constantin Racovita (1749-1753) si il roaga sa ceara sultanului alt firman, prin care Hotinul sa ramana alipit mitropoliei Moldovei, "precum a fost din timpurile vechi".

Domnitorul reuseste sa obtina acest firman si "mitropolitul Proilavului, care inca petrecea pe acolo (Filotei era in Moldova sa incaseze sumele canonice de la crestini) afland faptul, a anatematizat in biserica pe cei care au pricinuit acest lucru. "

Totusi, din anul 1753 si pana in 1767, mitropolitul Filotei semneaza ca "fost al Proilavului" multe acte patriarhale. Bazandu-se pe acest lucru, Pr.Prof.Dr. Mircea Pacurariu crede ca "nu este vorba de o caterisire, ci numai de inlaturarea sa din scaun".

Mitropolitului Daniil al Proilavului i s-a inchinat biserica cu hramul Sf.40 de Mucenici din Iasi, fapt petrecut, dupa D.Russo, in 1677; manastirea a fost daruita de hatmanul Vasile Roset. Preot Prof.Dr. Mircea Pacurariu este de parere ca biserica aceasta a devenit metoc al Mitropoliei Proilavului in 1768, la 10 octombrie. Acest episod l-am amintit anterior.

Mitropolitul Chiril (1781-1799) a fost invitat, in 1786, de patriarhul ecumenic sa participe la inscaunarea mitropolitului Leon Geuca al Moldovei, impreuna cu ceilalti ierarhi moldoveni care se aflau in Iasi.

Mitropolitul Partenie care a pastorit Mitropolia Proilaviei la inceputul sec. al XlX-lea, fiind unul dintre ultimii ierarhi ai acestei eparhii, intretine legaturi cu mitropolitii Tarii Romanesti si ai Moldovei. Printre alte acte, el semneaza, impreuna cu ceilalti membri ai Sinodului Patriarhiei Ecumenice, in 1803 si 1806, scrisori catre mitropolitul Dositei al Ungrovlahiei, invitandu-1 sa participe la hirotonia unor ierarhi.

Tot mitropolitul Partenie "semneaza, impreuna cu membrii Sinodului Patriarhiei ecumenice, actul prin care se da raspuns la 5 intrebari si nedumeriri canonice supuse patriarhiei de catre Veniamin, mitropolitul Moldovei.

Am mentionat faptul ca in anul 1595, Mihai Viteazul a eliberat orasul Braila si a ctitorit aici o biserica.

        Referitor la acest lacas de cult ortodox, Const.C.Giurescu, spune: "Nu putem preciza in ce cartier se afla aceasta biserica; ceea ce stim este ca, o jumatate de secol mai tarziu, la 2 noiembrie 1644 locuitorii orasului doreau sa recladeasca lacasul ajuns in stare rea; sau eventual, chiar daramat de turci, cand acestia revin in cetate, dupa moartea Viteazului."

Izvorul folosit de Const.C. Giurescu este cartea lui Muraviev "Legaturile Rusiei cu Rasaritul ortodox in afacerile bisericesti", acelasi mentionat si de Stefan Berechet care mai arata, citandu-1 pe Muraviev, ca: "in aceeasi vreme, a sosit din orasul Braila din manastirea Sf. Nicolae, mitropolitul Meletie si, cu el arhimandritul Ioanichie".

Purtand scrisori de recomandare din partea Patriarhului Partenie I - a domitorului Matei Basarab si a "fratilor" din manastirea Sf. Nicolae din Braila, mitropolitul Meletie este primit de tar. Este vorba de tarul Mihail Fedorovici, la care mitropolitul Meletie a mers sa ceara ajutor pentru mitropolia Proilaviei. Avand data de 15 noiembrie 1644, scrisoarea de la manastirea Sf. Nicolae din Braila, il instiinta pe tar de greutatile cu care se confruntau preotii si credinciosii din Braila din cauza stapanirii turcesti si se plangeau ca "in vremea Voievodului Mihail, au ars biserica Sf. Nicolae si mitropolia cea mica pe care am avut-o pentru credinta neamului (nostru) crestinesc..."

Brailenii il rugau pe tar sa-i ajute sa reconstruiasca bisericile arse. La 28 martie 1645, tarul acorda mitropolitului Meletie ajutorul cerut. Muraviev mai mentioneaza ca "mitropolitul Meletie a prezentat taralui ca dar moastele Sf. Mc. Mercurie si icoana Sf. Imparati Constantin si Elena."

Este clara legatura pe care Const.C Giurescu o face intre biserica ctitorita de Mihai Viteazul si una dintre bisericile pentru care a cerut ajutor mitropolitul Meletie. Se pare ca cele doua denumiri desemneaza doua biserici distincte. Daca este asa, atunci putem sa presupunem ca mitropolia cea mica poate ca era biserica Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil de pe faleza Dunarii, catedrala mitropolitana ce se numea si "Biserica Veche". Dar, avand in vedere ca ea a functionat ca resedinta mitropolitana inca de la infiintarea mitropoliei Proilavului inseamna ca exista inainte de 1500.

Ar insemna ca biserica, sau manastirea, Sf. Nicolae ar putea fi cea ctitorita de Mihai Viteazul, pentru ca nu era firesc faptul ca, deja existand in Braila o biserica avand hramul Sf. Arh. Mihail si Gavriil, stralucitul voievod sa ctitoreasca alta cu acelasi hram, chiar daca el se numea Mihai. Presupunerea poate fi fondata daca admitem ca "mitropolia cea mica" era biserica de pe faleza.

       Referitor la amplasarea bisericii, putem avansa ipoteza ca ea a fost construita in central actualului oras, foarte posibil pe locul unde astazi se afla biserica Sf. Arh. Mihail si Gavriil.

Care sunt datele care ar sustine aceasta ipoteza?

In primul rand, Const.C. Giurescu spune ca biserica era in "stare rea" sau eventual "chiar daramata de turci, cand acestia revin in cetate, dupa moartea Viteazului".

Ultima stire despre ctitoria lui Mihai Viteazu este din 2/15 noiembrie 1644, din scrisoarea pe care o avea mitropolitul Meletie de la manastirea Sf. Nicolae.

Turcii aveau obiceiul sa darame lacasurile de cult ortodox.

In 1667, in Braila, incepe constructia unui lacas de cult musulman, contrar uzantelor internationale!

Nu este exclus ca ura turcilor impotriva lui Mihai Viteazul sa se fi revarsat asupra ctitoriei sale din Braila.

Lacasul de cult musulman la care ne referim a fost transformat in biserica ortodoxa - prima oara in 1808-1810. In timpul razboiului ruso-turc - apoi, definitiv, dupa eliberarea Brailei de sub turci, in 1829, din initiativa sefului armatei rusesti, marele duce Mihail Pavlovici Romanov, care, pentru acest lucru, a cerut incuviintarea Eparhiei Buzaului.

Bisericii i s-a dat hramul Sf. Arh. Mihail. Ea este actuala biserica din central orasului, cunoscuta ca biserica Sf. Arh. Mihail si Gavriil.

In cazul in care, avand in vedere exprimarea - totusi ambigua - a scrisorii mitropolitului Meletie, este vorba de o singura biserica ajungem tot la concluzia ca aceasta ctitorie a lui Mihai Viteazul avea hramul Sf. Nicolae.

Cartile de cult ale mitropoliei Proilaviei, cele care s-au pastrat, si insemnarile de pe ele, ne arata ca limba liturgica era romana.

Mitropolia Proilaviei s-a constituit intr-un element puternic de pastrare, continuare si intarire a spiritualitatii ortodoxe la Dunarea de Jos, mentinand treaza, de-a lungul anilor de asuprire turceasca - constiinta poporalui roman, incurajand-o luminand-o cu icoana credintei stramosesti.

Madalina-Catrinel Banciu

Analele Brailei Serie Noua, an 1, nr1 Braila, 1993

Cateva ganduri, la aniversarea Brăilei

Reuniunea aniversara la care participam astazi ma indemnase, la inceput, sa-mi rezum interventia la cateva consideratii obisnuite in aslfel de imprejurari si sa fac numai unele aprecieri referitoare la rolul orasului de pe Dunare, intr-un moment sau altul al istoriei lui, care depaseste o jumatate de mileniu. Mi s-a parut, insa, ca o asemenea interventie, care ar fi avut, inevitabil, un caracter festiv si cu toale inevitabile tente festiviste, s-ar fi dovedit putin potrivita, intr-o reuniune la care participa atati specialisti de marca in domeniul istoriei orasului medieval romanesc. In consecinta, am renuntat la intentia initiala, considerand mai potrivit sa supun atentiei dumneavoastra cateva ganduri, in care veti gasi, poate, ceva folositor pentru studiile viitoare asupra istoriei orasului Braila.

Prima atestare documentara a orasului Braila - in privilegiul comercial pe care voievodul Tarii Romanesti, Vladislav-Vlaicu il acorda, la 20 ianuarie 1368, tuturor negustorilor "din Brasov si din districtul Brasovului" - prezinta o nota aparte, in raport cu modul in care sunt mentionate, in acte similare, sau in izvoare scrise cu alt profil, orasele medievale de pe teritoriul Romaniei. Intr-adevar, in privilegiul comercial sus-mentionat, care prilejuieste aniversarea de astazi, Braila nu este mentionata ca oras (indiferent ce termen s-ar fi folosit pentru a-1 defini, momentul de fata nefiind cel mai potrivit pentru discutii pe marginea semnificatiilor posibile ale unui termen sau altul), ci ea este, pentru emitentul actului, ca si pentru beneficiarii lui, pur si simplu Braila, punct terminus al unui drum comercial, mentionat ca atare: "drumul Brailei".

Pornind de la aceasta realitate, exprimata intr-o maniera putin obisnuita in diplomatica medievala romaneasca, specialistul nu poate sa nu observe cateva lucruri a caror aducere in discutie s-ar putea dovedi nu cu totul inutila. Primul dintre acestea se inscrie intr-o categorie de adevaruri, care abia daca mai au nevoie sa fie demonstrate de la caz la caz, anume adevarul ca prima atestare documentara a unui oras nu reprezinta certificatul de nastere al respectivei asezari, ci, poate, mai curand, un act de atestare a maturitatii orasului respectiv. Ori, cel putin in cazul Brailei o atare interpretare este nu numai posibila, dar chiar obligatorie.

In privilegiul avut aici, in vedere, atrage atentia o anume precizare, in care nu trebuie vazuta o simpla formula de cancelarie, lipsita de un continut istoric real. Intr-adevar, in preambulul privilegiului, voievodul Tarii Romanesti invoca faptul, foarte probabil, ca privilegiile comerciale de care urmau sa beneficieze negustorii brasoveni nu se stabileau acum, pentru prima data, toate acestea fiind libertati "pe care le-au avut ei din batrani in Tara noastra Romaneasca". Evident, in lipsa vreunei precizari din care sa reiasa ca respectivele libertati vor fi mai fost confirmate si de un domn anterior voievodului Vladislav, nu ne ramane decat sa presupunem ca libertatile, invocate, ale brasovenilor, tineau numai de domeniul unor practici curente a caror vechime reala nu putea fi invocata cu exactitate. Oricum, indiferent de vechimea amintitelor libertati si privilegii comerciale ale brasovenilor in Tara Romaneasca, un fapt se desprinde cu claritate, si anume: atat pentru emitentul actului cat, mai ales, pentru beneficiarii privilegiului, "drumul Brailei" reprezenta un traseu prea bine cunoscut pentru a mai fi necesare precizari suplimentare, ceea ce conduce automat la concluzia ca si folosirea acestui drum de catre brasoveni tinea de domeniul unei practici curente si de data deloc recenta. Intr-un cuvant, existenta "drumului Brailei" nu putea fi decat o realitate istorica anterioara cu mult datei la care se emitea privilegiul, insasi vechimea orasului fiind subliniata si confirmata de interesele transilvanene care impusesera emiterea actului.

Din pacate, in stadiul actual al cercetarilor arheologice intreprinse in cuprinsul orasului medieval Braila, nu sunt posibile precizari cu privire la existenta unui nivel de locuire care sa confirme Brailei vechimea pe care avem dreptul sa o presupunem, in functie de interpretarea privilegiului comercial din anul 1368. Situatia este cu atat mai de regretat, daca tinem seama de faptul ca un alt act, emis, de data aceasta, de Ludovic, regele Ungariei, la 22 iunie in acelasi an 1368, nu face decat sa confirme aria larga de interese economice ale locuitorilor Brasovului, prin cuprinderea in ea si a tarii mult-comentatului Demetrius, princeps Tartarorum.

Pentru istoriografia romaneasca, in general, problema vechimii oraselor noastre medievale a constituit si continua sa prezinte una din preocuparile cu adevarat majore, dar suntem obligati sa recunoastem ca eforturile specialistilor de a clarifica nu sunt sprijinite, in masura dorita si necesara, de informatiile care sa reduca la minimum riscul incheierilor eronate. Tocmai de aceea, specialistul este obligat, foarte adesea, sa faca apel la rationamente de ordin istoric general, pentru a gasi in ele un anumit sprijin - mai curand de ordinul logicii istorice - pentru un punct de vedere sau altul. Ori, cazul Brailei mi se pare unul care poate fi invocat in acest sens.

Personal, ma declar, fara rezerve, partizanul ideii ca Braila reprezinta unul din cele mai vechi centre urbane medievale din regiunea Dunarii de Jos. Este prea bine cunoscut - pentru a mai fi necesara o comentare detaliata a - faptului ca regiunea Dunarii de Jos a reprezentat, inca din perioada antichitatii romane, una din zonele care au dispus de conditiile cele mai favorabile aparitiei si dezvoltarii centrelor urbane, Dobrogea constituind, din acest punct de vedere, o zona care a cunoscut o reala inflorire a civilizafiei urbane. Conditiile propice formarii a numeroase centre cu functii si atribute urbane nu au fost nici macar legate de existenta, in zona, a unei forte politice de talia Imperiului bizantin, chiar daca cercetarea istorica de specialitate continua sa considere necesar un raport precis intre organizarea politica a unui anumit teritoriu si formarea centrelor urbane medievale in cuprinsul acestuia. Ar fi suficient sa invocam momentul 971 - in care imparatul loan Tzmisces primeste delegatii unor orase dunarene dispuse sa se supuna autoritatii imperiale - pentru a ne pune intrebarea - de altfel, curent formulata - ce reprezentau aceste asezari si cui apartineau ele ? Pentru ca, nu mai incape nici o indoiala, asezarile respective nu numai ca nu se formasera intr-un cadru politic dominat de Bizant, ci tocmai in perioada in care Bizanjul lipsea, ca forta politica, din regiunea dunareana in discutie, adica in perioada cuprinsa intre secolele VII-X.

Specialistii nu ezita sa vada in centrele orasenesti care isi declara disponibilitatea de a se supune invingatorului lui Stanislav asezari care reprezentau resedintele unor conducatori politici locali si in care vietuiau, laolalta, populatii eterogene din punct de vedere etnic, dar unitare din punct de vedere al intereselor economice sau de alta natura.

Desigur, nu este lipsit de importanta sa se dea raspunsuri cat mai plauzibile la intrebarea daca aceste orase dunarene sunt, sau nu (iar personal inclin sa cred ca sunt) replici ale centrelor si resedintelor fortificate ale voievodatelor din Transilvania, Crisana si Banatul secolelor IX-X, dar incercand sa raspundem unor astfel de intrebari nu trebuie sa se uite ca tot la Dunare se afla si Urscia in care Glad a incercat sa si gaseasca adapostul salvator, in lupta impotriva urmaritorului (si, pana la urma, invingatorului) sau. Tocmai de aceea, existenta oraselor dunarene ale secolelor X-XI nu trebuie considerata ca fiind rupta de anumite forte politice si militare independente de Bizant.

Revenirea Bizantului la Dunare nu a ramas, precum se stie, fara urmari importante asupra revigorarii civilizatiei urbane, numai ca, de data aceasta, amprenta imperiala a determinat un anumit curs evoluliei vietii orasenesti din zona. Si oricat ar parea de paradoxal, nu exista nici o dovada ca asezarile intarite dunarene, anterioare momentului 971, ar fi cazut in asa masura prada navalirilor repetate ale pecenegilor, uzilor si cumanilor, incat sa ne vedem obligati sa acceptam, fara rezerve, ideea disparitiei lor in secolele XI-XIII. Iar in ceea ce priveste efectele dezastroase ale invaziei mongolilor asupra centrelor urbane de la Dunare, cred ca a le atribui acestora distrugerea integrala a civilizatiei urbane din zona ar echivala nu numai cu o exagerare, dar chiar cu o grava eroare. Pentru ca, sa nu uitam, oricat de putin obisnuiti au fost mongolii cu viata in orase si oricat de mari au fost distrugerile provocate de ei oraselor asediate si cucerite in perioada 1240-1242, mongolii au devenit, ei insisi, creatori de centre orasenesti, exemplele nelipsind nici pe teritoriul dintre Prut si Nistru.

Prin pozitia geografica pe care o ocupa, Braila se situa intr-o zona in care viata oraseneasca pulsa din plin, ceea ce ne determina sa consideram ca aparitia ei timpurie a fost, aproape, o necesitate. In plina zona dominata de tatari, o asezare ca Braila trebuia, in mod obiectiv, sa indeplineasca o functie importanta de centru de schimb, fie si numai de caracter local. Concurenta pe care i-o faceau Chilia, pe de o parte, si Vicina, pe de alta parte (folosesc, si aici, prilejul pentru a-mi exprima acordul cu identificarea propusa de P.Diaconu: Vicina = Pacuiul lui Soare) nu putea crea pentru o asezare urbana incipienta conditiile unei afirmari foarte timpurii si de anvergura, asa incat este de presupus ca, mai curand, asezarea de pe malul Dunarii nu a putut juca decat un rol modest, restrans la mijlocirea unor schimburi de interes local.

Cu toate acestea, o intrebare nu poate fi evitata, si anume: daca Braila ar fi cunoscut o aparitie tarzie si ar fi jucat (asa cum pare mai usor de acceptat ca eventualitate) un rol cu totul secundar, cum se explica interesul negustorilor brasoveni, in special, si transilvaneni, in general, pentru zona Brailei si pentru orasul amintit? Intrebarea nu mi se pare deloc retorica, macar si pentru ca privilegiul comercial a carui data de emitere prilejuieste aniversarea de astazi nu numai ca nu permite formularea ipotezei ca ar inaugura o practica, dar chiar invoca vechimea unor libertati de care se bucurau beneficiarii actului, noutatea constand numai in confirmarea lor de catre voievodul Tarii Romanesti, in 1368.

In lumina acestei realitati, care, pentru moment, poate fi doar presupusa, problema "drumului Brailei" depaseste, credem, cadrul istoriei teritoriului dintre Carpati si Dunare, insemnatatea lui putand fi raportata la interese economice cel putin est-europene. Intr-adevar, in contextul discutiei despre vechimea Brailei ca asezare cu functii care sa ne permita sa-i banuim atribute urbane, nu poate ramane neobservat faptul ca zona in care era situata asezarea era una de interferente economice, in care puteau intra in contact nu numai marfuri, dar si negustori de origini diferite. As merge, chiar, pana acolo, incat nu as exclude eventualitatea ca Braila sa fi satisfacut, initial, mai ales interese si necesitati economice ale unor lumi care nu se aflau in contact direct - din punct de vedere tentorial - atat drumul cat si asezarea sa fi avut, in principal, caracter de tranzit. In acelasi timp, interesul pe care emitentul actului, voievodul Vladislav-Vlaicu, il arata regimului economic avantajos pe care trebuia sa si-l asigure face sa nu poata scapa neobservat faptul ca emitentul privilegiului excepteaza "drumul Brailei" de la obligatia platii indatoririlor vamale de catre supusii regelui Ungariei, dar adauga un element de interes deosebit. Intr-adevar, actul mentioneaza practica utilizarii de catre brasoveni a drumului Brailei pentru transportul marfurilor lor "spre tari straine" si chiar daca nu se face mentiunea expresa ca marfurile lor luau drumul strainatatii prin orasul Braila, nu mi se pare ca absenta acestei precizari schimba esential datele problemei: asezarea exista si indeplinea un rol important nu numai ca loc de activitati de schimb statornice, ci si ca loc de incarcare si descarcare in si de pe corabii, rolul de asezare portuara a Brailei parandu-mi-se implicit. Pana in momentul, insa, in care cercetarile arheologice vor putea oferi date mai consistente despre vechimea orasului Braila, ipoteza cea mai plauzibila mi se pare aceea ca rolul de asezare portuara a localitatii mentionate se potriveste cel mai bine pozitiei geografice pe care o ocupa. Asezata intr-o zona agricola prin excelenta, Braila nu credem ca isi restrangea rolul la acela de asezare portuara prin care numai se tranzitau marfuri straine, ea putand sa introduca in circuitul comercial produse agricole si animaliere, de care zona nu ducea lipsa, pentru ca, daca nu ar fi fost in joc interese economice importante, este putin probabil ca extinderea teritoriala a Tarii Romanesti spre est ar fi fost unul din obiectivele timpurii ale Domniei proaspat constituite a statului romanesc sud-carpatic. Desigur, s-ar putea aduce contra-argumentul ca aceste teritorii trebuiau eliberate de sub controlul mongol, ceea ce ar constitui un argument suficient de convingator. Mi se pare, insa, ca actiunile conjugate ale Tarii Romanesti si ale Ungariei, care au caracterizat intreaga perioada de dupa domnia lui Basarab (incepand chiar cu Niculae Alexandru), capata semnificatii mai complexe, daca tinem seama de importanta economica a zonei rasaritene a Munteniei, din care Braila facea integral parte.

Admitand, cu titlu de ipoteza, caracteral si functia de asezare portuara ale Brailei, inca din perioada de inceput a asezarii urbane, exercitarea controlului asupra unei zone atat de importante mi se pare ca ar apropia, in oarecare masura, ca scop si semnificatie, ceea ce se intampla in Tara Romaneasca de eforturile, si ele incununate de succes, facute de Petru I Musatinul si de Roman, pentru care extinderea si intregirea teritoriala a Moldovei prin cuprinderea in hotarele ei naturale a teritoriului dominat de Cetatea Alba au constituit obiective cu adevarat prioritare. Comparatia poate parea unora fortata, deoarece nu se poate pune semnul egalului intre Cetatea Alba si Braila. Importanta nu mi se pare, insa, disproportia, reala, dintre cele doua orase mentionate, ci scopurile reale ale politicii celor doua tari romanesti, care a condus la asigurarea controlului asupra celor doua asezari, ambele portuare, in masura sa le asigure legatura, pe apa, cu alte lumi.

Pentru a incheia lungul sir de ipoteze pe care am crezut util sa le supun atentiei dumneavoastra, imi permit sa fac o sugestie colegilor nostri din Braila, care fac eforturi sustinute si laudabile de a scoate la lumina vestigii valoroase ale portului dunarean, din perioada inceputurilor sale: atentia arheologilor ar trebui indreptata, prioritar, in zonele din apropierea Dunarii, unde exista cele mai multe sanse sa se descopere resturile cele mai vechi ale orasului sarbatorit astazi.

Mircea Matei

Analele Brailei Serie Noua, an 1, nr1 Braila, 1993