Cateva ganduri, la aniversarea Brăilei

Reuniunea aniversara la care participam astazi ma indemnase, la inceput, sa-mi rezum interventia la cateva consideratii obisnuite in aslfel de imprejurari si sa fac numai unele aprecieri referitoare la rolul orasului de pe Dunare, intr-un moment sau altul al istoriei lui, care depaseste o jumatate de mileniu. Mi s-a parut, insa, ca o asemenea interventie, care ar fi avut, inevitabil, un caracter festiv si cu toale inevitabile tente festiviste, s-ar fi dovedit putin potrivita, intr-o reuniune la care participa atati specialisti de marca in domeniul istoriei orasului medieval romanesc. In consecinta, am renuntat la intentia initiala, considerand mai potrivit sa supun atentiei dumneavoastra cateva ganduri, in care veti gasi, poate, ceva folositor pentru studiile viitoare asupra istoriei orasului Braila.

Prima atestare documentara a orasului Braila - in privilegiul comercial pe care voievodul Tarii Romanesti, Vladislav-Vlaicu il acorda, la 20 ianuarie 1368, tuturor negustorilor "din Brasov si din districtul Brasovului" - prezinta o nota aparte, in raport cu modul in care sunt mentionate, in acte similare, sau in izvoare scrise cu alt profil, orasele medievale de pe teritoriul Romaniei. Intr-adevar, in privilegiul comercial sus-mentionat, care prilejuieste aniversarea de astazi, Braila nu este mentionata ca oras (indiferent ce termen s-ar fi folosit pentru a-1 defini, momentul de fata nefiind cel mai potrivit pentru discutii pe marginea semnificatiilor posibile ale unui termen sau altul), ci ea este, pentru emitentul actului, ca si pentru beneficiarii lui, pur si simplu Braila, punct terminus al unui drum comercial, mentionat ca atare: "drumul Brailei".

Pornind de la aceasta realitate, exprimata intr-o maniera putin obisnuita in diplomatica medievala romaneasca, specialistul nu poate sa nu observe cateva lucruri a caror aducere in discutie s-ar putea dovedi nu cu totul inutila. Primul dintre acestea se inscrie intr-o categorie de adevaruri, care abia daca mai au nevoie sa fie demonstrate de la caz la caz, anume adevarul ca prima atestare documentara a unui oras nu reprezinta certificatul de nastere al respectivei asezari, ci, poate, mai curand, un act de atestare a maturitatii orasului respectiv. Ori, cel putin in cazul Brailei o atare interpretare este nu numai posibila, dar chiar obligatorie.

In privilegiul avut aici, in vedere, atrage atentia o anume precizare, in care nu trebuie vazuta o simpla formula de cancelarie, lipsita de un continut istoric real. Intr-adevar, in preambulul privilegiului, voievodul Tarii Romanesti invoca faptul, foarte probabil, ca privilegiile comerciale de care urmau sa beneficieze negustorii brasoveni nu se stabileau acum, pentru prima data, toate acestea fiind libertati "pe care le-au avut ei din batrani in Tara noastra Romaneasca". Evident, in lipsa vreunei precizari din care sa reiasa ca respectivele libertati vor fi mai fost confirmate si de un domn anterior voievodului Vladislav, nu ne ramane decat sa presupunem ca libertatile, invocate, ale brasovenilor, tineau numai de domeniul unor practici curente a caror vechime reala nu putea fi invocata cu exactitate. Oricum, indiferent de vechimea amintitelor libertati si privilegii comerciale ale brasovenilor in Tara Romaneasca, un fapt se desprinde cu claritate, si anume: atat pentru emitentul actului cat, mai ales, pentru beneficiarii privilegiului, "drumul Brailei" reprezenta un traseu prea bine cunoscut pentru a mai fi necesare precizari suplimentare, ceea ce conduce automat la concluzia ca si folosirea acestui drum de catre brasoveni tinea de domeniul unei practici curente si de data deloc recenta. Intr-un cuvant, existenta "drumului Brailei" nu putea fi decat o realitate istorica anterioara cu mult datei la care se emitea privilegiul, insasi vechimea orasului fiind subliniata si confirmata de interesele transilvanene care impusesera emiterea actului.

Din pacate, in stadiul actual al cercetarilor arheologice intreprinse in cuprinsul orasului medieval Braila, nu sunt posibile precizari cu privire la existenta unui nivel de locuire care sa confirme Brailei vechimea pe care avem dreptul sa o presupunem, in functie de interpretarea privilegiului comercial din anul 1368. Situatia este cu atat mai de regretat, daca tinem seama de faptul ca un alt act, emis, de data aceasta, de Ludovic, regele Ungariei, la 22 iunie in acelasi an 1368, nu face decat sa confirme aria larga de interese economice ale locuitorilor Brasovului, prin cuprinderea in ea si a tarii mult-comentatului Demetrius, princeps Tartarorum.

Pentru istoriografia romaneasca, in general, problema vechimii oraselor noastre medievale a constituit si continua sa prezinte una din preocuparile cu adevarat majore, dar suntem obligati sa recunoastem ca eforturile specialistilor de a clarifica nu sunt sprijinite, in masura dorita si necesara, de informatiile care sa reduca la minimum riscul incheierilor eronate. Tocmai de aceea, specialistul este obligat, foarte adesea, sa faca apel la rationamente de ordin istoric general, pentru a gasi in ele un anumit sprijin - mai curand de ordinul logicii istorice - pentru un punct de vedere sau altul. Ori, cazul Brailei mi se pare unul care poate fi invocat in acest sens.

Personal, ma declar, fara rezerve, partizanul ideii ca Braila reprezinta unul din cele mai vechi centre urbane medievale din regiunea Dunarii de Jos. Este prea bine cunoscut - pentru a mai fi necesara o comentare detaliata a - faptului ca regiunea Dunarii de Jos a reprezentat, inca din perioada antichitatii romane, una din zonele care au dispus de conditiile cele mai favorabile aparitiei si dezvoltarii centrelor urbane, Dobrogea constituind, din acest punct de vedere, o zona care a cunoscut o reala inflorire a civilizafiei urbane. Conditiile propice formarii a numeroase centre cu functii si atribute urbane nu au fost nici macar legate de existenta, in zona, a unei forte politice de talia Imperiului bizantin, chiar daca cercetarea istorica de specialitate continua sa considere necesar un raport precis intre organizarea politica a unui anumit teritoriu si formarea centrelor urbane medievale in cuprinsul acestuia. Ar fi suficient sa invocam momentul 971 - in care imparatul loan Tzmisces primeste delegatii unor orase dunarene dispuse sa se supuna autoritatii imperiale - pentru a ne pune intrebarea - de altfel, curent formulata - ce reprezentau aceste asezari si cui apartineau ele ? Pentru ca, nu mai incape nici o indoiala, asezarile respective nu numai ca nu se formasera intr-un cadru politic dominat de Bizant, ci tocmai in perioada in care Bizanjul lipsea, ca forta politica, din regiunea dunareana in discutie, adica in perioada cuprinsa intre secolele VII-X.

Specialistii nu ezita sa vada in centrele orasenesti care isi declara disponibilitatea de a se supune invingatorului lui Stanislav asezari care reprezentau resedintele unor conducatori politici locali si in care vietuiau, laolalta, populatii eterogene din punct de vedere etnic, dar unitare din punct de vedere al intereselor economice sau de alta natura.

Desigur, nu este lipsit de importanta sa se dea raspunsuri cat mai plauzibile la intrebarea daca aceste orase dunarene sunt, sau nu (iar personal inclin sa cred ca sunt) replici ale centrelor si resedintelor fortificate ale voievodatelor din Transilvania, Crisana si Banatul secolelor IX-X, dar incercand sa raspundem unor astfel de intrebari nu trebuie sa se uite ca tot la Dunare se afla si Urscia in care Glad a incercat sa si gaseasca adapostul salvator, in lupta impotriva urmaritorului (si, pana la urma, invingatorului) sau. Tocmai de aceea, existenta oraselor dunarene ale secolelor X-XI nu trebuie considerata ca fiind rupta de anumite forte politice si militare independente de Bizant.

Revenirea Bizantului la Dunare nu a ramas, precum se stie, fara urmari importante asupra revigorarii civilizatiei urbane, numai ca, de data aceasta, amprenta imperiala a determinat un anumit curs evoluliei vietii orasenesti din zona. Si oricat ar parea de paradoxal, nu exista nici o dovada ca asezarile intarite dunarene, anterioare momentului 971, ar fi cazut in asa masura prada navalirilor repetate ale pecenegilor, uzilor si cumanilor, incat sa ne vedem obligati sa acceptam, fara rezerve, ideea disparitiei lor in secolele XI-XIII. Iar in ceea ce priveste efectele dezastroase ale invaziei mongolilor asupra centrelor urbane de la Dunare, cred ca a le atribui acestora distrugerea integrala a civilizatiei urbane din zona ar echivala nu numai cu o exagerare, dar chiar cu o grava eroare. Pentru ca, sa nu uitam, oricat de putin obisnuiti au fost mongolii cu viata in orase si oricat de mari au fost distrugerile provocate de ei oraselor asediate si cucerite in perioada 1240-1242, mongolii au devenit, ei insisi, creatori de centre orasenesti, exemplele nelipsind nici pe teritoriul dintre Prut si Nistru.

Prin pozitia geografica pe care o ocupa, Braila se situa intr-o zona in care viata oraseneasca pulsa din plin, ceea ce ne determina sa consideram ca aparitia ei timpurie a fost, aproape, o necesitate. In plina zona dominata de tatari, o asezare ca Braila trebuia, in mod obiectiv, sa indeplineasca o functie importanta de centru de schimb, fie si numai de caracter local. Concurenta pe care i-o faceau Chilia, pe de o parte, si Vicina, pe de alta parte (folosesc, si aici, prilejul pentru a-mi exprima acordul cu identificarea propusa de P.Diaconu: Vicina = Pacuiul lui Soare) nu putea crea pentru o asezare urbana incipienta conditiile unei afirmari foarte timpurii si de anvergura, asa incat este de presupus ca, mai curand, asezarea de pe malul Dunarii nu a putut juca decat un rol modest, restrans la mijlocirea unor schimburi de interes local.

Cu toate acestea, o intrebare nu poate fi evitata, si anume: daca Braila ar fi cunoscut o aparitie tarzie si ar fi jucat (asa cum pare mai usor de acceptat ca eventualitate) un rol cu totul secundar, cum se explica interesul negustorilor brasoveni, in special, si transilvaneni, in general, pentru zona Brailei si pentru orasul amintit? Intrebarea nu mi se pare deloc retorica, macar si pentru ca privilegiul comercial a carui data de emitere prilejuieste aniversarea de astazi nu numai ca nu permite formularea ipotezei ca ar inaugura o practica, dar chiar invoca vechimea unor libertati de care se bucurau beneficiarii actului, noutatea constand numai in confirmarea lor de catre voievodul Tarii Romanesti, in 1368.

In lumina acestei realitati, care, pentru moment, poate fi doar presupusa, problema "drumului Brailei" depaseste, credem, cadrul istoriei teritoriului dintre Carpati si Dunare, insemnatatea lui putand fi raportata la interese economice cel putin est-europene. Intr-adevar, in contextul discutiei despre vechimea Brailei ca asezare cu functii care sa ne permita sa-i banuim atribute urbane, nu poate ramane neobservat faptul ca zona in care era situata asezarea era una de interferente economice, in care puteau intra in contact nu numai marfuri, dar si negustori de origini diferite. As merge, chiar, pana acolo, incat nu as exclude eventualitatea ca Braila sa fi satisfacut, initial, mai ales interese si necesitati economice ale unor lumi care nu se aflau in contact direct - din punct de vedere tentorial - atat drumul cat si asezarea sa fi avut, in principal, caracter de tranzit. In acelasi timp, interesul pe care emitentul actului, voievodul Vladislav-Vlaicu, il arata regimului economic avantajos pe care trebuia sa si-l asigure face sa nu poata scapa neobservat faptul ca emitentul privilegiului excepteaza "drumul Brailei" de la obligatia platii indatoririlor vamale de catre supusii regelui Ungariei, dar adauga un element de interes deosebit. Intr-adevar, actul mentioneaza practica utilizarii de catre brasoveni a drumului Brailei pentru transportul marfurilor lor "spre tari straine" si chiar daca nu se face mentiunea expresa ca marfurile lor luau drumul strainatatii prin orasul Braila, nu mi se pare ca absenta acestei precizari schimba esential datele problemei: asezarea exista si indeplinea un rol important nu numai ca loc de activitati de schimb statornice, ci si ca loc de incarcare si descarcare in si de pe corabii, rolul de asezare portuara a Brailei parandu-mi-se implicit. Pana in momentul, insa, in care cercetarile arheologice vor putea oferi date mai consistente despre vechimea orasului Braila, ipoteza cea mai plauzibila mi se pare aceea ca rolul de asezare portuara a localitatii mentionate se potriveste cel mai bine pozitiei geografice pe care o ocupa. Asezata intr-o zona agricola prin excelenta, Braila nu credem ca isi restrangea rolul la acela de asezare portuara prin care numai se tranzitau marfuri straine, ea putand sa introduca in circuitul comercial produse agricole si animaliere, de care zona nu ducea lipsa, pentru ca, daca nu ar fi fost in joc interese economice importante, este putin probabil ca extinderea teritoriala a Tarii Romanesti spre est ar fi fost unul din obiectivele timpurii ale Domniei proaspat constituite a statului romanesc sud-carpatic. Desigur, s-ar putea aduce contra-argumentul ca aceste teritorii trebuiau eliberate de sub controlul mongol, ceea ce ar constitui un argument suficient de convingator. Mi se pare, insa, ca actiunile conjugate ale Tarii Romanesti si ale Ungariei, care au caracterizat intreaga perioada de dupa domnia lui Basarab (incepand chiar cu Niculae Alexandru), capata semnificatii mai complexe, daca tinem seama de importanta economica a zonei rasaritene a Munteniei, din care Braila facea integral parte.

Admitand, cu titlu de ipoteza, caracteral si functia de asezare portuara ale Brailei, inca din perioada de inceput a asezarii urbane, exercitarea controlului asupra unei zone atat de importante mi se pare ca ar apropia, in oarecare masura, ca scop si semnificatie, ceea ce se intampla in Tara Romaneasca de eforturile, si ele incununate de succes, facute de Petru I Musatinul si de Roman, pentru care extinderea si intregirea teritoriala a Moldovei prin cuprinderea in hotarele ei naturale a teritoriului dominat de Cetatea Alba au constituit obiective cu adevarat prioritare. Comparatia poate parea unora fortata, deoarece nu se poate pune semnul egalului intre Cetatea Alba si Braila. Importanta nu mi se pare, insa, disproportia, reala, dintre cele doua orase mentionate, ci scopurile reale ale politicii celor doua tari romanesti, care a condus la asigurarea controlului asupra celor doua asezari, ambele portuare, in masura sa le asigure legatura, pe apa, cu alte lumi.

Pentru a incheia lungul sir de ipoteze pe care am crezut util sa le supun atentiei dumneavoastra, imi permit sa fac o sugestie colegilor nostri din Braila, care fac eforturi sustinute si laudabile de a scoate la lumina vestigii valoroase ale portului dunarean, din perioada inceputurilor sale: atentia arheologilor ar trebui indreptata, prioritar, in zonele din apropierea Dunarii, unde exista cele mai multe sanse sa se descopere resturile cele mai vechi ale orasului sarbatorit astazi.

Mircea Matei

Analele Brailei Serie Noua, an 1, nr1 Braila, 1993

La 625 de ani de varsta documentara a Brailei

Doresc, mai intai, sa va transmit cu prilejul acestei importante manifestari stiintifice - consacrata implinirii a 625 ani de la prima atestare documentara scrisa a orasului Braila - un cordial salut din partea Prezidiului Academiei Romane si a Sectiei de stiinte istorice si arheologice.

N. Iorga spunea ca aniversarile, ca sa se justifice, trebuie sa insemne doua lucruri: "un certificat de munca pentru trecut si un solemn angajament de munca pentru viitor".

Jubileul pe care-l marcati - fapt ce va onoreaza, onorand in acelasi timp scoala noastra istorica - ofera ocazia de a evoca drumul parcurs mai bine de sase secole de acest frumos oras - port.

Comisia de istorie a oraselor din Romania a Academiei Romane, initiata si condusa de domnul dr. Paul Niedermaier, s-a asociat cu bucurie initiativei Dumneavoastra, organizand in aceste zile, aici, la Braila, o sesiune de comunicari stiintifice cu tema "Comertul si dezvoltarea urbana", in cadrul careia o pondere insemnata ocupa, cum este si firesc, comunicarile privind istoria orasului gazda.

Situata in punctul de unire a Dunarii Vechi cu Dunarea Noua intr-o regiune de straveche locuire, Braila a cunoscut atat binefacerile pozitiei ei, pe cel mai important fluviu al continentului, dar si vicisitudinile asezarilor aflate in prima linie a confruntarilor cu fortele ostile.

Braila, ca centru urban, este dintre cele mai vechi orase din Tara Romaneasca; coboara in timp inainte de formarea primului stat romanesc de sine statator si a facut parte din reteaua de asezari urbane care au asigurat baza economica a constructiei statale romanesti si care aveau sa beneficieze de pe urma organizarii statului romanesc si impunerea lui in geografia politica a vremii.

Basarab, ctitorul celui dintai stat romanesc independent a intrat in constiinta romaneasca cu valoare de simbol - un simbol al inceputului, dar si al continuitatii, al durabilitatii noastre, al virtutii si creatiei romanesti.

Basarab a inteles ca pozifia geografica a statului creat prin el impune si interesul de stat reclama legaturi politice largi, cunoasterea profunda a ansamblului de relatii externe, urmarirea atenta a mutatiilor politice ce intervin in sistemul aliantelor, pentru a sti in orice moment de unde poate veni pericolul si cum poate fi el evitat sau inlaturat.

In vremea lui Basarab, in luptele impotriva tatarilor - in care erau angajate in fapt toate popoarele Europei rasaritene si care au dus la indepartarea pericolului tatar din regiunea Gurilor Dunarii - s-a manifestat pentru prima data in fata primejdiei straine, un efort comun romanesc, la aceste lupte participand, uneori in cadrul acelorasi campanii, atat romanii din Tara Romaneasca, cat si cei din Transilvania si Moldova.

Faptul in sine avea sa fie plin de consecinte; asemenea momente inmultindu-se cu vremea au dus la intarirea constiintei unitatii etnice a romanilor din cele trei provincii.

Cu ochii atintiti la nord, fara sa scape din vedere modificarile ce surveneau pe harta politica a Peninsulei Balcanice unde li se atribuia un rol tot mai insemnat, urmasii lui Basarab - Nicolae Alexandru sau Vladislav - Vlaicu, Radu I sau Dan I - au cautat sa-si consolideze autoritatea in tinuturile de margine ale Transilvaniei, ce aveau mare importanta pentru stapanirea insasi a Tarii Romanesti, care concurasera ele la realizarea entitatii politice romanesti de la sud de Carpati. Totodata, domnitorii romani au urmarit instapanirea totala a accesului spre "Marea cea Mare" tendinta fireasca oricarui stat dinamic.

La 20 ianuarie 1368 Vladislav - Vlaicu acorda negustorilor brasoveni privilegiul de a face comert pe "drumul Brailei" pana dincolo de importanta asezare. La data respectiva Braila capatase o deosebita importanta economica in traficul international ce unea Brasovul de marea artera comerciala care era Dunarea.

Carausi nu numai de marfuri, ci si de idei in materie de organizare negustoreasca si politica, brasovenii vor antrena in fluxul schimbului de marfuri si de bunuri spirituale, create de gandirea europeana, elemente locale, a caror bunastare se va rasfrange binefacator asupra mediului din care ele proveneau.

Despre cresterea rolului Brailei in schimburile economice este pretioasa infomatia scriitorului bizantin Laonic Chalcocondil care, referindu-se la expeditia din 1462 in Tara Romaneasca a sultanului Mohamed al II-lea, Cuceritorul Constantinopolului, aprecia ca Braila era la acea data orasul in care se facea "un comert mai mare decat in toate orasele tarii".

Cucerirea Brailei de catre turci in 1540 va avea repercusiuni grave asupra veniturilor tarii, ea devenind cu hinterlandul care-i apartinea centru de aprovozionare a intregului sistem militar otoman de la Dunarea de Jos si chiar a capitalei Imperiului. Acest fapt i-a facut pe turci sa considere Dunarea ca fiind "tatal care hraneste Constantinopolul".

Cetatea Brailei, Ibrail in turca, avea sa fie daramata in 1829, iar teritoriul raialei, redat Tarii Romanesti.

Pentru oras a inceput o viata noua, legata direct de libertatea navigatiei si comertului pe Dunare. In scurt timp Braila a devenit portul cerealelor de la Dunarea de Jos, primul antrepozit si debuseu al granelor romanesti iar numarul de corabii care acostau in porlul Braila a crescut vertiginos.

In vremea domniei lui Alexandru Ghica in 1835, orasul Braila a cunoscut o sistematizare noua, pe baza unui plan radiar - concentric. Datorita acestui fapt, Braila a devenit orasul cel mai modern de la Dunare. Dupa 1859 a ajuns al doilea oras comercial al tarii, iar dupa 1878 a devenit al doilea oras industrial al ei. Este primul oras din Romania care a avut tramvai electric.

Odata cu dezvoltarea economica s-a dezvoltat dimensiunea culturala a orasului in care s-a forjat spiritul brailean, caracterizat prin toleranta, libertate, demnitate, dreptate, omenie in general.

Se cunoaste faptul ca miscarea de eliberare de sub stapanirea otomana a Bulgariei a gasit la Braila nu numai adapost pentru liderii ei, dar un larg sprijin si ca inceputurile Academiei de stiinte bulgare au pornit din acest oras romanesc de la Dunare.

Ca si alte domenii ale culturii, presa braileana si-a impus in peisajul cultural al tarii o personalitale distincta. Dintre ziarele si revistele, care au aparut la Braila si care prin orizontul lor au depasit caracterul local este de amintit in primul rand revista "Analele Brailei". In anul 1929, anul centenarului eliberarii Brailei, a aparut primul numar al revistei, sub conducerea unui comitet de directie, format din prof. Nae Ionescu, Radu Portocala, ing. Paul Demetriad si ing. Gh. T. Marinescu, fondatorul si animatorul revistei.

"Analele Brailei" au promovat, sub pana unor distinsi oameni de stiinta, unii dintre ei membrii ai Academiei Romane, o activitate de cunoastere de cel mai mare interes, studiile si articolele cuprinse in revista manifestand acuitate la fenomenele realitatii noastre, si totodata, disponobilitatile revistei de dialog cu gandirea social - politica contemporana.

In jurul revistei "Analele Brailei", mai apoi in cadrul Muzeului Brailei si al publicatiilor acestuia, indeosebi a Anuarului "Istros" s-au grupat specialisti de inalta competenta si a fost realizata o productie stiintifica remarcabila.

Implinirea, in 1968, a sase sute de ani de la prima atestare scrisa a orasului Braila avea sa prilejuiasca unuia din cei mai de seama istorici romani - C. C. Giurescu - elaborarea celei dintai mari sinteze de istorie a Brailei.

Astazi, la marcarea jubileului de 625 de ani, Braila se prezinta cu atributele unei cetati moderne. Bogata prin patrimoniul istoriei, puternica prin echipa de cercetatori pe care ii are, Braila este deja cunoscuta in lume prin produsele industriale realizate aici si care duc pe meridianele lumii mesajul geniului creator si al harniciei locuitorilor ei.

Ne plecam cu veneratie in fata edililor orasului, care inteleg sa faca din traditia istorica valoroasa o forta, care sa inlesneaca capacitatea de a surprinde noile tendinte care se ivesc in evolutia fenomenelor, pentru a raspunde "chemarilor epocii", mersului vremii.

S-a spus, pe drept cuvant, ca cine stie sa patrunda in adancuri, priveste departe.

Felicitadu-va cu prilejul acestui Jubileu, Va multumesc, totodata, pentru conditiile create in asigurarea reusitei stiintifice a sesiunii de comunicari, la care Academia Romana participa - repet - prin una din cele mai tinere si dinamice comisii ale ei: Comisia de istorie a oraselor din Romania. Aceasta participare este un omagiu de pretuire adus orasului sarbatorit, climatului spiritual pe care-l cultiva.

Va doresc, ne dorim de fapt, dragi colegi, sa realizam in aceste zile de sarbatoare intelectuala, de intalnire a creatiei stiintifice, care este gradul cel mai inalt al eticii, - un dialog fructuos, care sa ne stimuleze in permanenta ambitie ca intrunirile noastre sa fie cat mai reusite, prin ceea ce comunicam, in stradania de ridicare a prestigiului scolii istorice romanesti.

Orasului gazda ii uram din toata inima impliniri pe masura semnificafiei lui istorice si al vredniciei locuitorilor sai.

Sua semper gloria vivat !

STEFAN STEFANESCU

membru al Academiei Romane

Braila, 23 mai 1993.
Analele Brailei Serie Noua, an 1, nr1 Braila, 1993

Dumitru Ionescu mare filantrop si donator - 80 de ani de la moarte

„ ... un dor de demult s-a nascut si s-a sadit adanc in sufletul si inima mea, - dorul de a fi cat mai folositor altora, patriei si neamului meu, ravnind sa las un exemplu bun in mijlocul celor cu care am trait”.

Testamentul filantopului Dumitru Ionescu, Tipografia Ziarului „Expresul”, Braila, 1919

            Dumitru Ionescu (24 iunie 1846 - 19 mai 1919)

        Ca tip de personalitate, Dumitru Ionescu a intruchipat un model al epocii sale: barbatul cu initiativa si succes, credincios lui Dumnezeu si atasat locului nasterii sale pana la identificarea cu acesta.

            La absolvirea seminarului din Buzau a ales sa fie institutor pentru a se putea intoarce la Braila.

            In anul 1870 a fost numit la scoala primara "Brosteanu", dar la scurta vreme a demisionat din invatamant, intrucat a fost transferat, fara consimtamant, la o scoala primara de la Manastirea Nifon (Buzau). Pana in 1880, cand a luat hotararea de a intra in afaceri si in politica, Dumitru Ionescu a fost cantaret la biserica Sf. Spiridon.

        Comertul de librarie, arenda mosiilor Bucu Cornatele (Ialomita) si Cioara Tataru (Braila) i-au adus profitul de care a avut nevoie pentru a deveni proprietar. A cumparat mosia Onesti (Bacau) si mai multe cladiri din Braila (printre care "Paradis" si "Rally") pe care le-a folosit, dupa practica vremii, ca instrumente de comert, inchiriindu-le sau ipotecandu-le.

            De la inceput, a avut succes si in viata politica. A fost ales consilier si presedinte al consiliului judetean (1880-1881), deputat (1883) senator de Braila (1888).

            Intre 1906-1910 Dumitru Ionescu a fost ales primar al Brailei.

      Intr-o viata de om cumpatat si fara vicii, Dumitru Ionescu a agonisit o avere pe care a incredintat-o, prin testament, Primariei orasului. Numai proprietatile lui au fost evaluate la 3.000.000 lei, la nivelul anului 1910.

 Dumitru Ionescu

            Clauzele testamentare destinau intreaga avere scopurilor filantropice si de interes public.

            Conform legatului, in sarcina Primariei intra construirea, in centrul pietei Sf. Arhangheli, la cel tarziu doi ani dupa moartea lui Dumitru Ionescu a unei biserici — catedrala cu hramul Sf. Dumitru.

            Pentru executarea planurilor se prevedea organizarea unui concurs international, jurizat de "cei mai competenti si speciali arhitecti". Supravegherea lucrarilor trebuia incredintata autorului proiectului, arhitectului Casei Bisericii din Ministerul Cultelor si serviciului tehnic al Comunei.

Regulamentul concursului intocmit de Paul Smarandescu, arhitect sef al Ministerului de Interne, in spiritul clauzelor testamentare impuse de Dumitru Ionescu, prevedea conditii referitoare la obiectul concursului, concurenti, scara si numarul desenelor, termenul de predare a proiectelor, premii, comisia de jurizare, expunerea proiectelor, decizii.

            Prin Regulament se prevedea:

-construirea bisericii— catedrala in Piafa Sf. Arhangheli;

-imprejmuirea bisericii cu grilaj; proiectarea unui baptister in fata bisericii, asemanator celui de la Curtea de Arges;

-alegerea stilului romanesc, inspirat de vechile noastre biserici;

-suprafafa bisericii trebuia sa acopere aproximativ 500 m2;

-limitarea costului lucrarii (exclusiv pictura) la aproximativ 1.000.000 lei.

-depunerea proiectelor pana la 1 septembrie 1920

-valoarea premiilor:

Premiul I — executarea lucrarilor cu un onorariu de 7 % din valoarea lor;

Premiul II - 8.000 lei;

Premiul III - 5.000 lei;

Premiul IV 2.000 lei.

            Daca nici unul din proiectele prezentate nu ar fi fost destul de bun pentru a fi executat, Primaria nu era obligata sa ofere premiile anuntate. Ea putea organiza un nou concurs sau putea incredinta lucrarea unui arhitect, la alegere.

-expunerea proiectelor pentru public - cu cinci zile inainte de jurizare zece zile dupa decernarea premiilor.

            Ing. Musat, directorul serviciilor tehnice ale Primariei Braila, a analizat Regulamentul si a facut urmatoarele observatii:

I. A constatat ca baptisteriul diminueaza monumentalitatea fatadei vestice a cladirii si ca el nu este necesar la aceasta catedrala deoarece piata in care urmeaza a se construi biserica este redusa ca intindere.

II. Referitor la stil a facut mentiunea ca ar fi de dorit sa se adopte stilul romanesc, dar ca in Regulament era necesara doar conditia "de a proiecta o Catedrala al carei aspect sa fie in armonie cu acela al cladirilor din piata" si a constatat ca acest principiu moderm nu se regaseste intre conditiile concursului.

III. A atras atentia asupra omisiunii din comisia de jurizare a proiectelor, a directorului serviciilor tehnice a cerut Presedintelui Comisiunii Interimare sa refaca regulamentul de concurs in spiritul propunerilor sale.

IV. A cerut reducerea premiilor, neobisnuit de mari, la o cifra rezonabila.

            Si Societatea Arhitectiilor Romani a facut modificarile pe care le-a crezut necesare, dintre care una se referea la libertatea juriului de a nu decerna premiul I si de a organiza un alt concurs.

            Regulamentul a fost publicat in Romania, Franta si Italia. La termenul prevazut de acesta, la concurs s-au primit sase proiecte.. Acestca au fost expuse la Clubul Regal jurizate la 1 octombrie 1920, de o Comisie formata din: V. Hiott - Presedintele Comisiei Interimare Braila si Presedintele Comisiei de Jurizare; arh. Duiliu Marcu, delegatul Societatii Arhitectilor Romani; arh. Ghika Budesti, delegatul Ministerului Cultelor (Casa Bisericilor); arh. Stefan Burcus, delegatul Scolii de Arhitectura din Bucuresti; Radu Portocala, avocat cu titlu consultativ.

            Comisia a eliminat din concurs doua proiecte ca fiind insuficient studiate si le-a premiat pe celelalte patru. Intrucat premiul I nu s-a acordat a propus organizarea unui nou concurs public.

 

              In 1925, la 6 ani de la moartea lui Dumitru lonescu, au fost aprobate proiectul devizele pentru construirea cavoului monument din cimitirul Sf. Maria.

 

            Pentru punerea in valoare a monumentului funerar s-a hotarat mutarea mormantului, din locul retras in care se afla, in piateta rezervata capelei cimitirului.

            Lucrarile au inceput in anul 1927, iar finalizarea constructiei a fost programata pentru toamna anului 1929, cand aveau sa se reinhumeze ramasitele "marelui donator", cu ceremonialul si fastul cuvenit, in cripta cavoului. Cu acel prilej, Primaria a procurat pentru capela funerara doua icoane - Maica Domnului cu Pruncul, Sf. Dumitru si Sf. Elena -, doua candele, patru sfesnice, doua cruci (toate din metal argintat) doua covoare romanesti.

 Monumentul funerar 2011

            Tot in anul 1925 Comisia interimara a respins oferta firmei D.S. Lyritis si G.S. Lyritis pentru ridicarea unui monument din marmura alba carierele Marmara - Constantinopol, cu fotografie de portelan de 30x26,5 cm, si inscriptie gravata si aurita.

 

                   Domnule Primar

            Subsemnatul Ion D. Trajanescu, arhitect diplomat al Scolii superioare de arhitectura din Bucuresti, profesor la aceeasi scoala si arhitect al comisiunei monumentelor istorice, fiind clasificat intaiul (Premiul II) cu proectul "Traditia " la concursul instituit de comuna orasului Braila pentru planurile catedralei din Braila, am onoarea sa va fac urmatoarele propuneri:

            Ma angajez a elabora planurile de executie, detalii, devizul estimativ, conducerea lucrarilor cand se vor executa, aducand proiectului premiat imbunatatirile ce se vor cere de catre o comisie instituita de Primaria orasului Braila, admitand chiar ca aceasta s-ar compune din aceiasi membrii care au fost in juriul de judecata a lucrarilor prezentate la concurs.

            Pentru aducerea la indeplinire a celor de mai sus - in cazul cand veti binevoi a le rezolva - cred ca ar fi indicat de a cere si avizul Societatii arhitectilor romani (str. Biserica Enei 6), persoana morala, fiind institutia superioara a profesiunei libere de arhitect din tara si care intr-o sedinta recenta si-a exprimat unanim opinia ca fata de calitatile proiectului meu, acesta s-ar putea admite pentru executare, cu oare-cari imbunatatiri. De altfel si cu lucrarea catedralei din Galati, s-a admis aceasta jurisprudenta artistica.

            In acest caz, cred ca Societatea arhitectilor romani, si-ar lua angajamentul de a consulta fosta Comisiune a concursului de la Braila sau chiar de a propune o noua comisiune in cazul cand prima comisiune ar refuza sau s-ar descompleta.

            In caz de acceptare a celor de mai sus, ma angajez a face planurile de executie, detaliile si devizul estimativ pentru un procent de 4% din valoarea devizului, iar pentru eventuala conducere a lucrarilor, cand acestea se vor putea executa restul de 3% (din valoarea situatiei definitive a lucrarilor, completandu-se astfel tentiema de 7%, prevazuta in programul concursului. Valoarea de 8000 a premiului II cuvenita, se va considera ca un acompt din tentiema de 4% la facerea contractului.

            Prin aceasta propunere cred ca s-ar putea accelera infaptuirea catedralei proiectate si s-ar putea salva donatiunea testamentara D.Ionescu, care dupa cum sunt informat, ar fi atacabila de catre mostenitorii legali ai testatorului, dupa cauza neandeplinirii la termen a clauzei din testament.

                        Cu stima, arhitect Ion D.T.Trajanescu

                         23 decembrie 1920

Maria Stoica

Braila 633 20 Ianuarie 2000 

Brailita 1955-2000

             Putini braileni mai stiu cum aratau terasa Dunarii din zona estica a cartierului Brailita, precum si malul fluviului din zona bacului. Peisajul actual este total diferit de cel de acum 30 - 40 de ani. Pe unde acum trece soseua spre Galati atunci erau doua caramidarii si o linie ferata, inconjurate de baltile create periodic de revarsarile Dunarii.

           Foarte putini braileni stiu ca intre cele doua foste caramidarii, de-a lungul Vadului Catagatei (azi redus la jalnicul aspect al unei rape acoperite de cladirea unui motel), pe malul fostei terase inalte a Dunarii (distrusa in buna masura de cele doua caramidarii), a existat unui din cele mai importante situri arheologice ale acestei parti de tara. Ne propunem ca, prin interventia noastra, sa reamintim brailenilor care este importanta sitului arheologie de la Brailita, atat pentru Muzeul Brailei, cat si pentru urbea noastra.

            Astazi, situl arheologie Brailita nu mai exista decat in proporfie de 20%. Cea mai mare parte a disparut odata cu terasa Dunarii, pentru a face loc actualelor amenajari edilitare (soseaua, noi tronsoane de cale ferata,motelul).

            In 1955, in luna mai, excavatiile intreprinse de fostele caramidarii au scos la iveala importante vestigii arheologice. Din acel moment, arheologii Muzeului Brailei au declansat o campanie de cercetari arheologice, menite salveze situl. Ceea ce a inceput ca o sapatura de salvare s-a transformat intr-o ampla cercetare arheologica sistematica care a durat pana in 1976. Arheologii care au cercetat acest sit, vreme de 20 ani, sunt Nicolae Hartuche si Florian Anastasiu. Ei, muncind in arsita verilor si in bataia vanturilor, au scos la iveala vestigii apartinand unor epoci istorice diverse, precum si o bogata colectie de unelte, vase, arme si podoabe.

            Situl arheologie de la Brailita are o dubla valoare: una stiintifica si o a doua muzeistica.

Valoarea stiintifica consta in varietatea de vestigii arheologice. In zona Vadului Catagatei au fost descoperite si cercetate: doua asezari din epoca noua a pietrei (neolitic), datate intre 5000 - 4000 a.Chr.; o necropola din perioada de trecere de la epoca pietrei la epoca bronzului, datata intre 3400 - 2800 a.Chr.; o asezare de la sfarsitul epocii bronzului, din sec. XII— XI a.Chr.; o asezare din prima epoca a fierului, datata in sec. X-IX a. Chr.; o asezare si o necropola apartinand geto- dacilor, din sec. IV—III a.Chr.; o asezare din evul mediu timpuriu, datata in sec. IX—X p.Chr. Dintre toate aceste vestigii, necropola din perioada de tranzitie de la epoca pietrei la epoca bronzului are o importanta aparte, pana in prezent ea fiind unica in Romania.

            Valoarea muzeistica consta in marea bogatie de piese care au fost descoperite in timpul campaniilor de sapaturi intreprinse la Brailita. Ceea ce trebuie retinut este faptul ca prin diversitatea, bogatia si valoarea lor, piesele descoperite la Brailila se constituie intr-un nucleu in jurul caruia s-a cladit, treptat, colectia de arheologie a Muzeului Brailei.

            Datorita tuturor celor amintite mai sus, am considerat ca este necesar sa restituim memoriei cetatenilor Brailei locul si importanta situiui arheologie de la Brailita pentru istoria Brailei si a Muzeului Brailei. Prilejul ni l-a oferit implinirea a 45 de ani de cand, printr-o intamplare, cupa unui excavator, care scotea din terasa Dunarii lutul necesar fostelor caramidarii, a dat la iveala primele unelte si fragmente de vase ceramice.

Stanica Pandrea

Braila 633 20 Ianuarie 2001