joi, 6 septembrie 2012

DOCUMENTE DESPRE ISTORICUL PARCULUI "MONUMENT" DIN BRAlLA


In anii 1833 -1834, din ordinul generalului Pavel Kiseleff, la un km de centrul orasului Braila, se ridica un monument menit sa aminteasca urmasilor ca pe acel loc, in timpul campaniei ruso-turce, o ghiulea dusmana a cazut chiar langa tarul Nicolae I, pe cand acesta inspecta fortificatiile.
Monumentul ridicat din initiativa administratiei ruse, in anii redesteptarii orasului la o noua viata romaneasca, a ramas profund intiparit in constiinla brailenilor, ca un simbol al eliberarii fostei raiale dupa trei secole de stapanire otomana.
Desi s-au scurs aproape opt decenii de cand monumentul a fost ras din temelii, si azi tinerii isi pierd pasii pe aleile umbroase ale parcului "Monument", bunicii isi plimba nepotii la "Monument" iar amatorii de intreceri sportive isi consuma energia pe stadionul din "Monument". Si totusi, prea putin stiu de ce parcul acesta, aflat azi in perimetrul orasului, poarta acest nume.
Vom incerca, asadar, sa demonstram pe baza unor documente aflate in patrimoniul Filialei Arhivelor Statului Braila ca intre anii 1833-1916 a existat in orasul nostru un monument istoric, in jurul caruia s-a infiripat parcul.


 


 


  La sfarsitul lunii iunie 1833, Ocarmuirea judetului Braila - reprezentata prin Iancu Slatineanu - de comun acord cu Maghistratul orasului faceau pregatiri febrile in vederea apropiatei sosiri a generalului Pavel Kiseleff: se primeneau casele lui Pavel Rubini, se luau masuri pentru luminarea feerica a "pietii bisericii" (Sf. Arhangheli), a "ulitelor targului" si in special "cele doua porti din capetele ulitii Kiseleff, se procura iarba de pusca pentra "slobozirea tunurilor". Orasenii aveau sa asiste la un dublu eveniment: aniversarea zilei onomastice a inaltului oaspete ( care urma sa tina doua zile 28 si 29 iunie ) si "tirimonia la radicarea monumenturilor"(sic!) stabilita pentra intai iulie.


Un document datat din chiar ziua inaugurarii si semnat de P. Kiseleff, se refera la menirea acestui simbol in piatra si metal, amplasat in "insusi acel loc unde, in vremea blocatarisirii cetatii Brailei, in razboiul anului 1828 cu Poarta Otomaniceasca, aproape de imparateasca sa marire au cazut o ghiulea turceasca". In continuare, el cerea Maghistratului orasului Braila sa dea "tot ajutorul inginerului Blarenberg", insarcinat cu savarsirea acestei lucrari a "monumentului".

Se stie ca intre anii 1830-1837, la conducerea judetului Braila se afla paharnicul Iancu Slatineanu, om remarcabil si bun gospodar, laudat de contemporani (romani si straini ) pentru realizarile sale. Vizita la Braila a insusi generalului adjutant Kiseleff este o dovada certa a pretuirii de care se bucura acest "Richelieu al Brailei" - cum era supranumit ocarmuitorul.
Catre sfarsitul anului 1833, Ocarmuirea judetului Braila comunica autoritatilor orasului ca politia, "primind din partea d-lui leitenantul flotilei Kornev patru tunuri ce s-au adus in trebuinta monumentului", le-au transportat la destinatie, unde se impune a fi pazite cu strajnicie. Dintr-un raport al Maghistratului catre Marea Dvornicie, din 31 mai 1837, aflam amanunte despre provenienta acestor "tunuri de fer ramase de la turci, patru punandu-se la monument, au mai ramas saisprezece".
In decembrie 1834, Maria Sa voda Alexandru Ghica, luand cunostinta de incheierea lucrarilor de la Braila, porunceste Departamentului Pricinilor din Launtru ca "acel monument, fiind spre aducerea aminte a vrednicelor de pomenire intampiari in vremea trecutului razboi, gaseste de toata cuviinta sa se pastreze in veci in a sa pe deplina intregime" .
Rezolutia domnitorului roman, considerata si respectata de braileni ca un testament ce nu poate fi incalcat, consfinteste de fapt trecerea grandiosului monument in patrimoniul national.
Din inventarul trimis, in februarie 1835, de Maghistrat catre Marea Dvornicie, aflam din cate "materialuri" se compune monumentul in discutie: "piatra mare in patru colturi, inalta, la virful careia se afla o cruce de alama , patru vulturi cu capete de arama vopsite cu negru- verde, patru coroane, patru tunuri asezate la cate patru colturi ale monumentului" si lista continual.
Consideram ca pentru edificarea cititorului, se impune o sumara descriere a monumentului, in ansamblu: un obelise instalat pe un soclu flancat de patru tevi de tun , deasupra carora se aflau cei patru vulturi. Obeliscul se sfarsea printr-o cruce care era infipta in semiluna, simbolizand victoria crestinismului asupra rautatii pagane. Referiri ample la componentele acestui insemn istoric si mai ales la textul inscriptiilor de pe cele patru placi sunt cuprinse in raportul din 5 aprilie 1913 al Prefecturii judetului Braila catre Ministerul Afacerilor Straine".
Vom demonstra , in continuare, permanenta grija a autoritajilor centrale si locale pentru buna conservare a monumentului. In martie 1839, cu aprobarea domnitorului Alexandra Ghica, Departamentul Visteriei accepta sa platesca cele doua placi de fier si o cruce, lucrate in Austria (la Stiria) si transportate la Braila cu vaporul. Tot din acelasi an se pastreaza si schita grandiosului edificiu, desenata de arhitectul orasului, Hartl, care intentiona sa protejeze obeliscul printr-un gard din stalpi de piatra legati cu un lant de fier.
Preocupari pentru amenajarea parcului care inconjura monumentul au existat in mod constant de-a lungul secolului XIX si inceputul secolului XX. Arhitectul Thillaye raporta in noiembrie 1841 catre Departamentul din Launtru ca a executat "meremetisire" monumentului, conform contractului, dar nu a avut conditii prielnice pentru sadirea pomilor. Se pare ca nici arhitectul urmator, G.Cateluz, nu a putut sadi cei 150 pomi prevazuti in contract, deoarece abia documentele anului 1854 atesta ca parcul se inframuseteaza prin plantarea unui "crang de duzi".
In 1843, noul arhitect al orasului, Alexandru Popovici, intocmea un deviz pentru "scoaterea cei vechi cruci si a tablelor de fer". In mai 1845 primaria dispunea repararea putului din dreptul monumentului, caci "acum vara merg oamenii in plimbare acolo si trebuie a gasi apa", sadirea pomilor si pavarea cu pietris a aleilor parcului .



Iata, deci, ca parcul devenise un obiectiv turistic care atragea vizitatorii atat prin bogatia sa vegetala dar mai ales prin valorosul monument menit sa aminteasca despre cele trei secole de ocupatie turceasca. Nu avem documente, dar suntem tentati sa credem ca vizita la Braila a domnitorului Gheorghe Bibescu cu logodnica sa a inclus in program si o plimbare romantica pe aleile parcului. Poate ca si domnul Barbu Stirbei, aflat la Braila in anul 1849 a facut un popas in fata obeliscului. In schimb, detinem documente care atesta ca proaspatul domn Alexandra loan Cuza, in februarie 1859, cu ocazia drumului de la Bucuresti catre Iasi, a trecut prin parcul Monument pentru a intra in Braila. La 21 febraarie, cu doua zile mai inainte de sosirea domnitorului, administratorul districtului se adresa comandirului dorobantilor, cerandu-i "ca indata sa luati masuri de a aduna toti dorobantii pregatiti in toata uniforma si in regula cuvenita sa va asezati afara din oras, in dreptul Monumentului, spre primirea Mariei Sale, insotindu-l pana la cvartirul ce va fi in casele domnului Carapano" .
In anul 1867 a sosit la Braila intr-o vizita oficiala Carol I care, desigur, ca a trecut in revista printre alte obiective si monumentul de la marginea orasului. In acelasi an, probabil ca urmare a unei sugestii a domnului, autoritatile au acceptat propunerea lui Alexandru Campeanu de a amenaja in incinta parcului o crescatorie de "gandaci" de matase, ce urma sa ramana in patrimoniul primariei. Citam din rezolutia arhitectului C. Margaritescu, facuta pe marginea cererii d-lui Campeanu care "voiesce a constrai una sala pentru cresterea gandacilor si d-asupra acestei sali voiesce a face un pavilion pentru privire, care sa fie in dispozitia publicului ce ar frecventa Monumentul.
Din anul urmator au inceput sa se organizeze la Braila concursurile de tragere la tinta ("darea la semn"). Comitetul de organizare a amenajat un poligon intre bariera strazii Silistra (Calea Calarasi de astazi) si parcul Monument. In ziua de 27 iulie 1868, la orele sase dimineata, un numar impresionant de cetateni ai urbei s-au adunat pe terenul de langa monument, pentru a urmari si incuraja pe cei 24 concurenti. In acordurile fanfarei Garzii Nationale au fost declarati invingatori trei braileni, dintre care retinem numele lui Tache Djuvara.
Incepand cu deceniul al optulea, Primaria municipiului Braila dispune construirea unui serviciu special pentru intretinerea si amenajarea monumentului si a parcului, plata personalului, format dintr-un custode (Al.Campeanu) si doi randasi, era asigurata din bugetul orasenesc.
Dintr-o corespondenta a autoritatilor locale cu Ministeral de Interne aflam darea in antrepriza, in anul 1871, a iluminatului public cu lampi a orasului si parcului .
Mult mai tirziu, in 1886, parcul Monument este dotat cu un un bufet ce se concesioneaza pe termen de un an.
Ca monumentul era la sfarsitul secolului o mandrie a brailenilor o dovedeste si faptul ca, intr-un scurt istoric al orasului intocmit de catre Serviciul de constatare al Primariei Braila, se mentioneaza existenta unui "frumos monument afara din oras spre partea de sud, ridicat in memoria acelei victorii a celor cazuti cu acea ocazie".


 


Mai putin entuziast ni se pare profesorul Atanasie Popescu care, in memoriile sale, redactate prin anii 1932-1933, referitoare la Braila anului 1874, anul venirii si stabilirii sale definitive aici, scrie urmatoarele: "In afara de oras nu era nici un loc public de petrecere. Monumentul, numit asa de la obeliscul muscalesc ridicat pe camp in amintirea unui general rus mort (sic!) la asediul cetatii Braila, era o biata mica oaza de pustietate, cu putina plantatie de arbori facuta de mos Alexandru, o figura misterioasa, care isi duce acolo viata de adevarat sihastru. Intre oras si monument, un drum natural printre semanaturi".
Se cuvine sa mentionam intentia edililor braileni de la sfarsitul secolului trecut de a transforma crangul de duzi de la Monument intr-un parc de agrement de talie europeana, intentie ce se concretizeaza printr-un plan, intocmit de inginerul ajutant Rogat si aprobat de Consiliul comunal in sedinta din 23 martie 1893.


 


 Vom incerca o descriere a planului: intrarea in parc este marcata printr-o poarta, aflata la capatul soselei dinspre oras, si prin "rondoul trasurilor". Urmeaza apoi, cu acces la aleea principala, restaurantul si sala de gimnastica si popice, ambele inconjurate de gazon si flori. Monumentul este amplasat intr-un rondou chiar pe aleea principala ce strabate parcul de la un capat la celaialt. In imediata apropiere apare fantana si aleea pentru "dare la semn". Doua bazine, legate printr-un podet arcuit sunt marcate simetric de o parte si de alta a aleii principale. Bazinul din dreapta este agrementat cu o stanca, o cascada si o grota, iar in spatele bazinului figureaza "gradina animalelor" aflate in "inchisoarea cu sarma". Bazinul din stanga aleii este, de asemenea, dotat cu stanca, foisor si grota. In aceasta zona urma sa fie amenajata "gradina paserilor" si un alt mic bazin care comunica cu celaialt. Spre capatul opus al parcului se distinge pepiniera si "rondoul velocipedistilor". Suprafata parcului, asa cum apare in acest proiect, este de 43 hectare 44 ari si 40 m, cuprinsa, ca si astazi, intre Soseaua Buzaului si calea ferata. Din pacate, acest proiect nu s-a realizat!

In anul 1894 se delimiteaza zona orasului si se trece la parcelarea izlazului pentru construirea unor stabilimente industriale. Incepe sa se contureze viitoarea zona industriala a Brailei cuprinsa intre soseaua Monumentului si Dunare. Aceasta va stirbi din spatiul afectat parcului, devenind treptat o sursa de poluare a atmosferei pe care cu greu o mai poate contracara "aurul verde" al Monumentului.
In primii ani ai secolului XX, autoritatile locale au manifestat aceeasi grija fata de intretinerea si amenajarea gradinilor si parcurilor orasului. Printr-o decizie a Consiliului comunal din 13 noiembrie 1906, bufetul parcului Monument este electrificat si dotat cu telefon.
Peste trei ani bufetul cade prada unui incendiu, drept pentru care primaria organizeaza licitatie pentra ridicarea unui nou restaurant.



In anul 1909 Braila era un oras mare cu o suprafaja totala de 6.021.108 m.p., cuprinsa intre santul colector si Dunare, avea 116 strazi cu o lungime de 68.068 m.l., toate strazile erau pavate, cu exceptia celei paralele cu santul, avea 11 piete, cinci hale precum si doua monumente (cel ce face obiectul comunicarii de fata si grupul statuar din piata centrala). Toate aceste date sunt extrase din adresa de raspuns a Primariei Braila catre Primaria Tulcea care solicitase aceste informatii. De altfel, Arhivele Statului - filiala Braila - detine o bogata corespondenta cu primariile oraselor tarii care adesea se impartaseau din experienta si din competenta edililor braileni. Pentru merite deosebite ca parinte al urbei, in octombrie 1909, regele Carol I, i-a conferit primarului Dimitrie Ionescu ordinul "Coroana Romaniei" cu gradul de comandor.
Tot in anul 1909, serviciul de salubritate al orasului reclama cu indignare ca "domnii oficieri de cavalerie aflati la regimentele din acest oras umbla calari pe aleile bulevardelor Cuza si Carol, impreuna cu ordonantele lor", fapt ce avea drept consecinta deteriorarea soselelor. Sesizarea facuta celor in drept (comandantul garnizoanei) a avut ca efect amenajarea, e drept, dupa doi ani, a unei alei in parcul Monument pentru antrenarea calaretilor din Regimentul 7 Calarasi.
Apropierea marii conflagratii mondiale care a dominat cel de al doilea deceniu al secolului XX a facut sa scada interesul pentru parcuri, gradini si monumente. Fondurile luau o cu totul alta destinatie. Mai mult decat atat, in perioada ocupatiei orasului Braila de catre trupele Triplei Aliante (23 XII 1916 - 11 XI 1918) soldatii turci au distrus din temelii monumentul caci le amintea o dureroasa infrangere. Cele patru tunuri care, dupa unele surse , fusesera cucerite de rusi la Silistra, in campania din anii 1828-1829, au fost luate ca trofeu si duse in Turcia.
Asadar, incepand din 1916, monumentul a incetat sa mai existe dar numele lui - devenit toponimic - dainuie si astazi. Trecerea timpului nu i-a putut sterge amintirea, pentru ca monumentul, ridicat la marginea orasului, in 1832, se identificase cu insasi renasterea Brailei.
 
Analele Brailei
Serie Noua, An 1, Nr. 1
Braila, 1993

3 comentarii:

  1. unde anume in Parc era amplasat Monumentul ?

    RăspundeţiȘtergere
  2. In "Braila" scrisa de Ionel Stefan Alexandru la pagina 60 este scris ca "s-a identificat in dreptul intrarii in parcul actual". Locul exact nu il stiu.

    RăspundeţiȘtergere
  3. era unde astazi se monteaza bradul acela mare de craciun. exact la rondou in parc

    RăspundeţiȘtergere