Cateva ganduri, la aniversarea Brăilei

Reuniunea aniversara la care participam astazi ma indemnase, la inceput, sa-mi rezum interventia la cateva consideratii obisnuite in aslfel de imprejurari si sa fac numai unele aprecieri referitoare la rolul orasului de pe Dunare, intr-un moment sau altul al istoriei lui, care depaseste o jumatate de mileniu. Mi s-a parut, insa, ca o asemenea interventie, care ar fi avut, inevitabil, un caracter festiv si cu toale inevitabile tente festiviste, s-ar fi dovedit putin potrivita, intr-o reuniune la care participa atati specialisti de marca in domeniul istoriei orasului medieval romanesc. In consecinta, am renuntat la intentia initiala, considerand mai potrivit sa supun atentiei dumneavoastra cateva ganduri, in care veti gasi, poate, ceva folositor pentru studiile viitoare asupra istoriei orasului Braila.

Prima atestare documentara a orasului Braila - in privilegiul comercial pe care voievodul Tarii Romanesti, Vladislav-Vlaicu il acorda, la 20 ianuarie 1368, tuturor negustorilor "din Brasov si din districtul Brasovului" - prezinta o nota aparte, in raport cu modul in care sunt mentionate, in acte similare, sau in izvoare scrise cu alt profil, orasele medievale de pe teritoriul Romaniei. Intr-adevar, in privilegiul comercial sus-mentionat, care prilejuieste aniversarea de astazi, Braila nu este mentionata ca oras (indiferent ce termen s-ar fi folosit pentru a-1 defini, momentul de fata nefiind cel mai potrivit pentru discutii pe marginea semnificatiilor posibile ale unui termen sau altul), ci ea este, pentru emitentul actului, ca si pentru beneficiarii lui, pur si simplu Braila, punct terminus al unui drum comercial, mentionat ca atare: "drumul Brailei".

Pornind de la aceasta realitate, exprimata intr-o maniera putin obisnuita in diplomatica medievala romaneasca, specialistul nu poate sa nu observe cateva lucruri a caror aducere in discutie s-ar putea dovedi nu cu totul inutila. Primul dintre acestea se inscrie intr-o categorie de adevaruri, care abia daca mai au nevoie sa fie demonstrate de la caz la caz, anume adevarul ca prima atestare documentara a unui oras nu reprezinta certificatul de nastere al respectivei asezari, ci, poate, mai curand, un act de atestare a maturitatii orasului respectiv. Ori, cel putin in cazul Brailei o atare interpretare este nu numai posibila, dar chiar obligatorie.

In privilegiul avut aici, in vedere, atrage atentia o anume precizare, in care nu trebuie vazuta o simpla formula de cancelarie, lipsita de un continut istoric real. Intr-adevar, in preambulul privilegiului, voievodul Tarii Romanesti invoca faptul, foarte probabil, ca privilegiile comerciale de care urmau sa beneficieze negustorii brasoveni nu se stabileau acum, pentru prima data, toate acestea fiind libertati "pe care le-au avut ei din batrani in Tara noastra Romaneasca". Evident, in lipsa vreunei precizari din care sa reiasa ca respectivele libertati vor fi mai fost confirmate si de un domn anterior voievodului Vladislav, nu ne ramane decat sa presupunem ca libertatile, invocate, ale brasovenilor, tineau numai de domeniul unor practici curente a caror vechime reala nu putea fi invocata cu exactitate. Oricum, indiferent de vechimea amintitelor libertati si privilegii comerciale ale brasovenilor in Tara Romaneasca, un fapt se desprinde cu claritate, si anume: atat pentru emitentul actului cat, mai ales, pentru beneficiarii privilegiului, "drumul Brailei" reprezenta un traseu prea bine cunoscut pentru a mai fi necesare precizari suplimentare, ceea ce conduce automat la concluzia ca si folosirea acestui drum de catre brasoveni tinea de domeniul unei practici curente si de data deloc recenta. Intr-un cuvant, existenta "drumului Brailei" nu putea fi decat o realitate istorica anterioara cu mult datei la care se emitea privilegiul, insasi vechimea orasului fiind subliniata si confirmata de interesele transilvanene care impusesera emiterea actului.

Din pacate, in stadiul actual al cercetarilor arheologice intreprinse in cuprinsul orasului medieval Braila, nu sunt posibile precizari cu privire la existenta unui nivel de locuire care sa confirme Brailei vechimea pe care avem dreptul sa o presupunem, in functie de interpretarea privilegiului comercial din anul 1368. Situatia este cu atat mai de regretat, daca tinem seama de faptul ca un alt act, emis, de data aceasta, de Ludovic, regele Ungariei, la 22 iunie in acelasi an 1368, nu face decat sa confirme aria larga de interese economice ale locuitorilor Brasovului, prin cuprinderea in ea si a tarii mult-comentatului Demetrius, princeps Tartarorum.

Pentru istoriografia romaneasca, in general, problema vechimii oraselor noastre medievale a constituit si continua sa prezinte una din preocuparile cu adevarat majore, dar suntem obligati sa recunoastem ca eforturile specialistilor de a clarifica nu sunt sprijinite, in masura dorita si necesara, de informatiile care sa reduca la minimum riscul incheierilor eronate. Tocmai de aceea, specialistul este obligat, foarte adesea, sa faca apel la rationamente de ordin istoric general, pentru a gasi in ele un anumit sprijin - mai curand de ordinul logicii istorice - pentru un punct de vedere sau altul. Ori, cazul Brailei mi se pare unul care poate fi invocat in acest sens.

Personal, ma declar, fara rezerve, partizanul ideii ca Braila reprezinta unul din cele mai vechi centre urbane medievale din regiunea Dunarii de Jos. Este prea bine cunoscut - pentru a mai fi necesara o comentare detaliata a - faptului ca regiunea Dunarii de Jos a reprezentat, inca din perioada antichitatii romane, una din zonele care au dispus de conditiile cele mai favorabile aparitiei si dezvoltarii centrelor urbane, Dobrogea constituind, din acest punct de vedere, o zona care a cunoscut o reala inflorire a civilizafiei urbane. Conditiile propice formarii a numeroase centre cu functii si atribute urbane nu au fost nici macar legate de existenta, in zona, a unei forte politice de talia Imperiului bizantin, chiar daca cercetarea istorica de specialitate continua sa considere necesar un raport precis intre organizarea politica a unui anumit teritoriu si formarea centrelor urbane medievale in cuprinsul acestuia. Ar fi suficient sa invocam momentul 971 - in care imparatul loan Tzmisces primeste delegatii unor orase dunarene dispuse sa se supuna autoritatii imperiale - pentru a ne pune intrebarea - de altfel, curent formulata - ce reprezentau aceste asezari si cui apartineau ele ? Pentru ca, nu mai incape nici o indoiala, asezarile respective nu numai ca nu se formasera intr-un cadru politic dominat de Bizant, ci tocmai in perioada in care Bizanjul lipsea, ca forta politica, din regiunea dunareana in discutie, adica in perioada cuprinsa intre secolele VII-X.

Specialistii nu ezita sa vada in centrele orasenesti care isi declara disponibilitatea de a se supune invingatorului lui Stanislav asezari care reprezentau resedintele unor conducatori politici locali si in care vietuiau, laolalta, populatii eterogene din punct de vedere etnic, dar unitare din punct de vedere al intereselor economice sau de alta natura.

Desigur, nu este lipsit de importanta sa se dea raspunsuri cat mai plauzibile la intrebarea daca aceste orase dunarene sunt, sau nu (iar personal inclin sa cred ca sunt) replici ale centrelor si resedintelor fortificate ale voievodatelor din Transilvania, Crisana si Banatul secolelor IX-X, dar incercand sa raspundem unor astfel de intrebari nu trebuie sa se uite ca tot la Dunare se afla si Urscia in care Glad a incercat sa si gaseasca adapostul salvator, in lupta impotriva urmaritorului (si, pana la urma, invingatorului) sau. Tocmai de aceea, existenta oraselor dunarene ale secolelor X-XI nu trebuie considerata ca fiind rupta de anumite forte politice si militare independente de Bizant.

Revenirea Bizantului la Dunare nu a ramas, precum se stie, fara urmari importante asupra revigorarii civilizatiei urbane, numai ca, de data aceasta, amprenta imperiala a determinat un anumit curs evoluliei vietii orasenesti din zona. Si oricat ar parea de paradoxal, nu exista nici o dovada ca asezarile intarite dunarene, anterioare momentului 971, ar fi cazut in asa masura prada navalirilor repetate ale pecenegilor, uzilor si cumanilor, incat sa ne vedem obligati sa acceptam, fara rezerve, ideea disparitiei lor in secolele XI-XIII. Iar in ceea ce priveste efectele dezastroase ale invaziei mongolilor asupra centrelor urbane de la Dunare, cred ca a le atribui acestora distrugerea integrala a civilizatiei urbane din zona ar echivala nu numai cu o exagerare, dar chiar cu o grava eroare. Pentru ca, sa nu uitam, oricat de putin obisnuiti au fost mongolii cu viata in orase si oricat de mari au fost distrugerile provocate de ei oraselor asediate si cucerite in perioada 1240-1242, mongolii au devenit, ei insisi, creatori de centre orasenesti, exemplele nelipsind nici pe teritoriul dintre Prut si Nistru.

Prin pozitia geografica pe care o ocupa, Braila se situa intr-o zona in care viata oraseneasca pulsa din plin, ceea ce ne determina sa consideram ca aparitia ei timpurie a fost, aproape, o necesitate. In plina zona dominata de tatari, o asezare ca Braila trebuia, in mod obiectiv, sa indeplineasca o functie importanta de centru de schimb, fie si numai de caracter local. Concurenta pe care i-o faceau Chilia, pe de o parte, si Vicina, pe de alta parte (folosesc, si aici, prilejul pentru a-mi exprima acordul cu identificarea propusa de P.Diaconu: Vicina = Pacuiul lui Soare) nu putea crea pentru o asezare urbana incipienta conditiile unei afirmari foarte timpurii si de anvergura, asa incat este de presupus ca, mai curand, asezarea de pe malul Dunarii nu a putut juca decat un rol modest, restrans la mijlocirea unor schimburi de interes local.

Cu toate acestea, o intrebare nu poate fi evitata, si anume: daca Braila ar fi cunoscut o aparitie tarzie si ar fi jucat (asa cum pare mai usor de acceptat ca eventualitate) un rol cu totul secundar, cum se explica interesul negustorilor brasoveni, in special, si transilvaneni, in general, pentru zona Brailei si pentru orasul amintit? Intrebarea nu mi se pare deloc retorica, macar si pentru ca privilegiul comercial a carui data de emitere prilejuieste aniversarea de astazi nu numai ca nu permite formularea ipotezei ca ar inaugura o practica, dar chiar invoca vechimea unor libertati de care se bucurau beneficiarii actului, noutatea constand numai in confirmarea lor de catre voievodul Tarii Romanesti, in 1368.

In lumina acestei realitati, care, pentru moment, poate fi doar presupusa, problema "drumului Brailei" depaseste, credem, cadrul istoriei teritoriului dintre Carpati si Dunare, insemnatatea lui putand fi raportata la interese economice cel putin est-europene. Intr-adevar, in contextul discutiei despre vechimea Brailei ca asezare cu functii care sa ne permita sa-i banuim atribute urbane, nu poate ramane neobservat faptul ca zona in care era situata asezarea era una de interferente economice, in care puteau intra in contact nu numai marfuri, dar si negustori de origini diferite. As merge, chiar, pana acolo, incat nu as exclude eventualitatea ca Braila sa fi satisfacut, initial, mai ales interese si necesitati economice ale unor lumi care nu se aflau in contact direct - din punct de vedere tentorial - atat drumul cat si asezarea sa fi avut, in principal, caracter de tranzit. In acelasi timp, interesul pe care emitentul actului, voievodul Vladislav-Vlaicu, il arata regimului economic avantajos pe care trebuia sa si-l asigure face sa nu poata scapa neobservat faptul ca emitentul privilegiului excepteaza "drumul Brailei" de la obligatia platii indatoririlor vamale de catre supusii regelui Ungariei, dar adauga un element de interes deosebit. Intr-adevar, actul mentioneaza practica utilizarii de catre brasoveni a drumului Brailei pentru transportul marfurilor lor "spre tari straine" si chiar daca nu se face mentiunea expresa ca marfurile lor luau drumul strainatatii prin orasul Braila, nu mi se pare ca absenta acestei precizari schimba esential datele problemei: asezarea exista si indeplinea un rol important nu numai ca loc de activitati de schimb statornice, ci si ca loc de incarcare si descarcare in si de pe corabii, rolul de asezare portuara a Brailei parandu-mi-se implicit. Pana in momentul, insa, in care cercetarile arheologice vor putea oferi date mai consistente despre vechimea orasului Braila, ipoteza cea mai plauzibila mi se pare aceea ca rolul de asezare portuara a localitatii mentionate se potriveste cel mai bine pozitiei geografice pe care o ocupa. Asezata intr-o zona agricola prin excelenta, Braila nu credem ca isi restrangea rolul la acela de asezare portuara prin care numai se tranzitau marfuri straine, ea putand sa introduca in circuitul comercial produse agricole si animaliere, de care zona nu ducea lipsa, pentru ca, daca nu ar fi fost in joc interese economice importante, este putin probabil ca extinderea teritoriala a Tarii Romanesti spre est ar fi fost unul din obiectivele timpurii ale Domniei proaspat constituite a statului romanesc sud-carpatic. Desigur, s-ar putea aduce contra-argumentul ca aceste teritorii trebuiau eliberate de sub controlul mongol, ceea ce ar constitui un argument suficient de convingator. Mi se pare, insa, ca actiunile conjugate ale Tarii Romanesti si ale Ungariei, care au caracterizat intreaga perioada de dupa domnia lui Basarab (incepand chiar cu Niculae Alexandru), capata semnificatii mai complexe, daca tinem seama de importanta economica a zonei rasaritene a Munteniei, din care Braila facea integral parte.

Admitand, cu titlu de ipoteza, caracteral si functia de asezare portuara ale Brailei, inca din perioada de inceput a asezarii urbane, exercitarea controlului asupra unei zone atat de importante mi se pare ca ar apropia, in oarecare masura, ca scop si semnificatie, ceea ce se intampla in Tara Romaneasca de eforturile, si ele incununate de succes, facute de Petru I Musatinul si de Roman, pentru care extinderea si intregirea teritoriala a Moldovei prin cuprinderea in hotarele ei naturale a teritoriului dominat de Cetatea Alba au constituit obiective cu adevarat prioritare. Comparatia poate parea unora fortata, deoarece nu se poate pune semnul egalului intre Cetatea Alba si Braila. Importanta nu mi se pare, insa, disproportia, reala, dintre cele doua orase mentionate, ci scopurile reale ale politicii celor doua tari romanesti, care a condus la asigurarea controlului asupra celor doua asezari, ambele portuare, in masura sa le asigure legatura, pe apa, cu alte lumi.

Pentru a incheia lungul sir de ipoteze pe care am crezut util sa le supun atentiei dumneavoastra, imi permit sa fac o sugestie colegilor nostri din Braila, care fac eforturi sustinute si laudabile de a scoate la lumina vestigii valoroase ale portului dunarean, din perioada inceputurilor sale: atentia arheologilor ar trebui indreptata, prioritar, in zonele din apropierea Dunarii, unde exista cele mai multe sanse sa se descopere resturile cele mai vechi ale orasului sarbatorit astazi.

Mircea Matei

Analele Brailei Serie Noua, an 1, nr1 Braila, 1993