Calea Bucurestilor - Strada Regala - Strada Republicii - Strada Mihai Eminescu - 1 Decembrie 1918

De departe cea mai frumoasa artera a Brailei, strada ce stra­punge evantaiul planului sau de la vest spre est, adica dinspre Baragan spre Dunare, coborand in portul fabulos altadata, reper european inca din secolul al XlV-lea, a purtat, cum se vede, denumiri care mai de care mai importante si mai... definitive.

 

 Prima dintre denumiri o gasim inca de la inceputurile orasului mo­dem, inca din vremea de sfarsit a stapanirii turcesti - (1774-1828) - traiectul ei suprapunandu-se, aproape exact, cu cel de astazi. Evident, stra­da ca atare, sugerata chiar si de "planul" asezarii otomane pe care si "citim" pe planul din 1830 al lui Riniev, avea sa fie una cardinala si din punct de vedere geografic, dar si din punct de vedere economic si social.

 Daca orasul medieval s-a infiripat in lungul arterei sud-nord, in lungul Falezei Dunarii, paralel cu aceasta, cu denumirea cea mai veche (ce o cunoastem) de Calea Silistrei, artera moderna s-a construit perpendicular pe ea, desi, repet, insusi orasul si por­tul medieval aveau nevoie de o deschidere in aceasta directie.

Iata de ce, inca din veacul al XVIII-lea, o strada aproape pe acelasi traseu s-a nascut si a evoluat astfel incat, devenind artera (ulita) cu dughenele de marfuri, a fost nevoie ca ea sa fie podita cu lemn. Ce inseamna o ulita podita? Este pro­cedeul prin care o strada din orasele din sud-estul Europei erau "pavate" nu cu piatra, ci cu lemn.

O astfel de solutie, nu la fel de durabila si nici la fel de igienica pre­cum cele pavate cu piatra de orice fel, avea avantajul materialului mai ieftin, mai la indemana, precum si cel al posibilitatilor mai lesnicioase de reparatii si intretinere.

In anul 1982, cand a inceput exe­cutarea hidrantului pentru Teatrul "Maria Filotti" aflat la capatul de, colt cu Piata Traian de astazi, in timp ce sursa de alimentare era situata undeva la Bulevardul Cuza, a fost necesar un sant magis­tral in lungul strazii Republicii (de arunci).

Brailenii isi mai amintesc, poate, ca pe o buna parte din traiectul aces­tui sant, se pastrase, aproape intact, la circa 70-80 cm fata de actualul nivel de calcare, "pavajul" din lemn al ulitii ce a precedat ca directie si sens str. M. Eminescu de astazi.

 

 Catre capatul dinspre Piata, astazi - strada Cojocarilor sugerandu-ne faptul ca in apropierea dughenelor de pe ulita principala sau negustoreasca se aflau si acele ulite ce gazduiau ate­lierele mestesugaresti grupate pe meserii - in cazul de fata cojocarii.

Desi in conditiile anului 1982 - au trecut douazeci de ani de atunci - n-a fost cu putinta sa se realizeze o cercetare prealabila din punct de vedere arheologic, arheologul dr. N. Hartuche, de la Muzeul Brailei, a incercat sa salveze ce se putea salva din materialul arheologic iesit la iveala. Totodata a notat cateva aspecte stratigrafice dupa care tavalugul lucrarii de care vorbeam a trecut peste ulita podita. Acesta cred ca ar trebui sa fie primul al str. M. Eminescu de astazi, pentru a aminti un aspect de civilizatie urbana la Braila ce se mai putea intalni la acea vreme (sec. XVII-XVIII) la Bucuresti si la Iasi. Generos, prof. dr. N. Hartuche mi-a incredintat mai tarziu notele si materialele arheolo­gice (multa, foarte multa ceramica) si ele au fost fructificate in expozitia de baza a Muzeului Brailei deschisa in 1985, unde am putut reconstitui un fragment de ulita podita (pentru momentul 1774-1828).

Regret faptul ca atunci, ca si acum, cu prea mare usurinta legea, pe de o parte si sansa de a cerceta astfel de lucruri, pe de alta parte sunt eludate de interese strivuitoare dar care nu ne fac servicii si cu atat mai putin cinste. Nu doresc sa insist mai mult asupra aspectului evocat, din 1982, pentru ca el se repeta astazi la fiecare pas exemplele abundand din pacate.

Doresc sa spun celor ce eventual ne urmaresc, in periplul inceput la sfarsitul anului trecut pe strazile Brailei, ca nu puteam sa evoc astazi evenimente, fapte sau fenomene moderne sau contemporane decat dupa ce am cautat sa amintesc ceva din radacinile acestei artere atat de cunoscute a Brailei si, candva, si indragita. 

Prof. univ. dr. Ionel Candea, directorul Muzeului Brailei

         Ianuarie 2003