vineri, 24 iunie 2011

Strazile au amintiri


Revin astazi cu amintirile strazilor orasului cu salcami anuntand fapta buna a celor ce, dupa lungi staruinte, au reusit sa impuna pro­ducatorilor de film un nou documen­tar despre Braila. Spun un nou docu­mentar deoarece cititorii nostri mai varstnici sau mai tineri isi amintesc de "Buna dimineata Braila" (inainte de 1989) si de "Braila 625" ca sa nu mai vorbim de pelicula "Braila 600" (1968) al carei scenariu a fost "dic­tat" de evenimentul jubiliar.
Iata ca acum, Martha Marmeliuc de la MDV Film, castigand Concursul organizat de Centrul National al Cinematografiei in sesiunea 2003, va incerca, in baza unui scenariu intitulat Porto-Franco II, o noua abordare a aceluiasi subiect - Braila.
Pana una, alta, iata ca am primit de la Institutul National al Monumentelor Istorice, o documen­tatie intocmita de aceasta noua, dar harnica institutie din subordinea  Ministerului Culturii si Cultelor (director general arh. Gh. Sion) al carei obiect de activitate este foarte  limpede: proiectarea pentru monumentele ce au nevoie de restaurare si punere in valoare.
Este vorba de proiectul condus de arh. Dan D. Ionescu, din cadrul Institutului mentionat, pentru consolidarea si punerea in valoare a monumentului cunoscut sub numele de „Pulberaria noua”.
Documentatia primita contine doar elementele de tema de proiectare, elaborate la nivelul cunostintelor actuale. Tema insasi sugereaza cercetarea arheo­logica a Pulberariei in vederea stabilirii catorva date ce privesc redarea adevaratei infatisari.
Dupa ce cercetarea si consolidarea monumentului s-ar executa, evident ar urma valorificarea acestuia intr-un fel sau altul.
In ceea ce ne priveste, daca Primaria Braila va putea angaja cheltuieli in acest obiectiv, cred ca aceasta  poate sa insemne un bun inceput in valorificarea a ceea ce s-a mai pastrat din "hrubele" Brailei.
Pentru fosta Pulberarie, Muzeul Brailei propune transformarea ei intr-o pagina vie de istorie nationala si universala, printr-o expozitie de baza menita sa contina istoria cetatii Brailei, a cetatilor de pe linia Dunarii, a cetatilor din spatiul românesc, adica inclusiv a celor din Transilvania si a celor de pe Nistru.
 Apoi, istoria orasului Braila in  dezvoltarea lui planimetrica, ar putea fi pusa in evidenta, cu ajutorul planurilor succesive din 1789, 1830, 1834 etc, etc.


 



  
 
Tot aici vom putea organiza un  Centru pentru studiul fortificatiilor din spatiul românesc, dar si din Europa, pentru aprofundarea unor teme etc.
In momentul de fata, tema de proiectare, studiul istoric, releveul, ridicarea topo, studiul geotehnic proiectul pentru autorizarea demolarii unor constructii parazitare expertiza tehnica si sprijinirile duc spre suma de 180 milioane de lei ca prima etapa intr-o angajare financiara ce va fi, probabil, lamurita intr-un viitor apropiat.

Prof. univ. dr. Ionel Candea, directorul Muzeului Brailei
         Iunie 2003

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu