Strazile au amintiri - Parcul Monument - Piata Traian

Invit astazi pe oricine doreste sa ne insoteasca in saptamanala noastra preumblare pe strazile Brailei, sa par­curgem segmentul dintre Parcul Monument si Piata Traian a Caii Calarasilor. Aceasta artera este cea mai veche in raport cu tot ceea ce stim cu privire la vechea infiintare a orasului. Traseul ei, paralel cu Dunarea, a nascut insasi asezarea, iar prima denumire pe care i-o cunoastem a fost Calea Silistrei. Dupa razboiul pentru independenta, 1877/1878 - denumirea a fost schim­bata in Calea Calarasilor. De ce?. Pentru ca pe aceasta adevarata Cale triumfala a orasului au trecut soldatii si ofiterii Regimentului 5 Calarasi. Ei au coborat apoi pe strada Portului (cum se numea atunci strada Imparatul Traian de astazi) pentru a trece pe un pod din pontoane la Ghecet - de atunci Smardanul Nou. Strada Portului a devenit Calea Dobrogei pentru ca, pe aici, ostile noastre au trecut in Dobrogea cedata de turci Romaniei, prin vrerea Rusiei, la Congresul de pace de la Berlin (iunie-iulie 1878).

Planul din 1789/90 lucrat de aus­triacul Johann von Wermatti adauga inca un element: segmentul din  Calea Silistrei dintre Monument si Bulevardul Al. I. Cuza de astazi, - pe atunci ultimul zid al cetatii, se chema Cuptoare. Cuptoare este numele unei mici asezari, de fapt a unui catun unde, probabil, mai multe cuptoare pentru ars ceramica a dat numele locului. Asadar, din Calea Silistrei si Cuptoare s-a ajuns la denumirea de Calea Calarasilor, ce a vrut sa aminteasca, peste vreme, faptele armatei romane in razboiul din 1877/1878, precum si intregirea Romaniei cu Dobrogea intr-un moment fast al istoriei noastre. De la 1878 inainte, Calea Calarasilor a vazut si a trait multe din intamplarile orasului. Asa, de pilda, inca din 1872 se incheiasera lucrarile la impunatoarea biserica a comunitatii grecesti, cu hramul Bunavestire inceputa dupa 1863. Cu o intrare in stil gotic si cu o dezvoltare apoi ce o mentine in tiparele Ortodoxiei, ea reprezinta   una   dintre   mandriile brailenilor. Fara sa fi realizat o capodopera, pictorul Gheorghe Tatarescu a pictat in cupola centrala pe Isus Pantocrator, precum si pe cei patru evanghelisti. La cutremurul din 1940 fatada a fost avariata si dupa refacere ea nu mai are aceeasi inaltime cu cea de dinainte de 1940. Cred ca pot da brailenilor o veste buna in privinta acestei biserici: Ministerul Culturii si Cultelor a hotarat sa includa in Planul National de Restaurare proiectul de restaurare, promis de mult orasului. Restaurarea bisericii reclama insa sume cu mult mai mari. tinand cont de faptul ca la capatul dinspre Piata Traian au fost restaurate cele doua banci Banc Post (fosta banca eleno-romana si Banca Romana pentru Dezvoltare - fost Hotel Splendid) "politica" de restau­rare a ceea ce a ramas reprezentativ din cladirile acestei artere trebuie sa urmeze cu adevarat aceasta linie. Mai mult, o alta banca, si nu una oarecare, ci cladirea Bancii Nationale, Filiala Braila, a fost bine restaurata peste drum de biserica Bunavestire.

 

 Filiala Bancii Nationale din Braila a fost una din primele constru­ite in tara dupa infiintarea Bancii Nationale la Bucuresti in 1880. Orasul de bogati negustori de cereale si cherestea si-a ingaduit atunci o realizare pe masura bogatiei si orgoliului lor. Dar aproape fiecare din aceste imobile ramase catre capatul de nord al Caii Calarasilor au povestile si intimplarile lor. De pilda in fata hotelului Splendid (Banca Romana pentru Dezvoltare de astazi) a fost arestat in 1907 la Braila publi­cistul N. D. Cocea, socotit atunci instigator la rascoala. Tot aici, linga Banc Post, au fost intruniri pentru intrarea Romaniei in primul razboi mondial alaturi de Antanta, la care au participat fruntasi politici si leaderi locali: Nicolae Filipescu, Barbu Stefanescu Delavrancea, Leonte Moldovan etc.

 

 

Amintirile Caii Calarasilor sunt insa si de data recenta. Asa de pilda, nu pot sa uit ca la inceputul anilor '90 a fost sectionata pentru introdu­cerea unor conducte de termoficare. Un lucru foarte bun, dar daca in pre­alabil traseul ar fi fost cercetat arhe­ologic nu s-ar fi ajuns la "taierea" unor bordeie medievale, a unor morminte (imi amintesc foarte bine ca in dreptul intersectiei cu str. Radu S. Campiniu au fost atinse 8 morminte). Situatia descoperita  in aceste conditii ne-a dat posibilitatea ca mai tarziu, pe suprafata ocupata astazi de cladirea noua a Bancii Comerciale, sa putem cerceta lucrurile din aproape in aproape. S-au surprins astfel complexe arheo­logice din veacul al XVIl-lea si inventar din aceeasi vreme, care sta astazi in expozitia de baza a Muzeului Brailei redeschisa in 2001.

Aminteam de intersectia Caii Calarasilor cu str. R.S.Campiniu, unul din marii primari ai Brailei. Coltul de sud-vest este marcat de o constructie cunoscuta de foarte multi ca fiind Spitalul pentru copii. Este vorba de destinatia ce a luat-o dupa 1947 un imobil construit de Vasile Demetrescu Braila, medic si om politic de notorietate. sn 1937 el inaugura aici, dupa o lupta cu autoritatile centrale si locale fara egal, un adevarat Palat al prevede­rilor sociale - una din putinele rea­lizari de tinuta in acest domeniu la Braila. Sunt perspective ca in curand acest imobil ce trebuie reparat si con­solidat sa fie din nou destinat alinarii suferintelor celor multi.

In ceea ce ma priveste, plimbarea pe Calea Calarasilor - cea veche si cea noua - as vrea sa o inchei cu o propunere pe care am mai facut-o la inceputul anilor '90.

Daca la capatul Bulevardului Independentei (de ce nu Carol, pentru ca brailenii autentici tot Carol ii spun) s-ar aseza un bust Carol I, iar la capatul Bulevardului Cuza un bust al lui Cuza, atunci sunt convins ca normalitatea ar fi "mai normala" decat gestul atat de dis­cutabil al aducerii in pamantul tarii a osemintelor lui Carol al Il-lea. Pentru noi, pentru braileni, Calea Calarasilor este o Cale Triumfala si cei doi domni ce au facut Unirea (Statul National) si Independenta merita sa li se dea onorul de catre toti ostasii (romani sau straini) ce vor trece pe aici.

Prof. univ. dr. Ionel Candea, directorul Muzeului Brailei

Februarie 2003