Strazile au amintiri

Voi surprinde, poate, pe cititorii ce urmaresc aceste randuri adunate saptamanal despre strazile Brailei cu in­tentia mea de a zabovi si astazi pe Calea Calarasilor. Cred ca mai sunt cateva lucruri de spus si daca in numarul trecut am amintit cate ceva din istoria strazii catre Piata Traian, astazi ma voi referi la capatul ei dinspre Piata Independentei. Dincolo de aceasta, spre Bariera (cum se spunea odata, dar nu se mai poate spune) strajuiesc blocurile anilor '80 care au inlocuit in chip radical segmentul de strada pe care eu si altii, fireste, l-am apu­cat incremenit in infatisarea sa de la sfarsitul secolului al XlX-lea si inceputul veacului XX.

Mai intai as vrea sa amintesc de cateva lucruri ce nu mai sunt, care nu se mai vad astazi. Intre ele, la intersectia Caii Calarasilor cu Bulevardul Al. I. Cuza, "zidul" ultim al cetatii construit de turci, in secolul al XVIII-lea si demolat din ordin imperial rusesc dupa 1829. Chiar in apropierea acestei inter­sectii, la capatul dinspre Dunare al Bulevardului Cuza s-a aflat unul dintre bastioanele amplasate pe acest ultim "zid". El era cel de-al 7-lea, numarandu-le de la nord la sud si aveau, toate, posibilitatea de a amplasa cel putin cate 5 tunuri. Numele strazii Bastionului din apropiere (intersectia cu Bulevardul Cuza la nord de Calea Calarasilor) pastreaza, sub aceasta forma, amintirea acestui obiectiv.

Cred ca sunt dator sa spun ca denumirea de zid pentru traseul ultimei fortificatii a cetatii (ce a urmat aproximativ traseul de astazi al Bulevardului Al. I. Cuza) este impropriu. Pe planul cel mai vechi al orasului, ridicat de austrieci in 1788/90 denumirea data de acestia este de Palanka (palanca), ceea ce, in termeni de specialitate, desem­neaza o intaritura din pamint, sprijinita cu pari batuti vertical in pamant, unul "langa celalalt, avand totodata si un sant de aparare, evi­dent, catre exteriorul suprafetei aparate.

Zona fostului bastion extrem sudic, precum si suprafata destul de intinsa ce porneste spre sud, catre Colegiul National "Gh. Munteanu Murgoci" si pana la actua1a Posta, etc, reprezinta un imens cimitir.
O buna parte din el a pornit de la cel constituit in jurul Bisericii Vechi cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril adica biserica Mitropoliei Proilaviei. Aceasta s-a infiintat dupa 1538 si exista, cu si­guranta, ceva timp inainte de anul 1590 cand avem atestati un Nectarie fost mitropolit al Proilaviei si mitropolitul atunci in functiune Antim. Amplasamentul aceste biserici, atat de importante, sediu mitropolitan, se leaga tot de Calea Calarasilor, mai bine zis de micuta strada Malului care porneste din ea spre est, adica spre malul Dunarii. La capatul strazii Malului, care pana in 1846 a fost ceva mai lunga, se afla Biserica Veche, ce s-a prabusit la aceasta data o data cu malul. {n ritmul epocii, adica incetisor, incetisor, s-au facut incercari de sprijinire si consolidare fiind chemat aici un "mester de mori". Cat s-au schim­bat adresele, cat s-au cautat mesterii, dar mai ales banii nece­sari, malul s-a prabusit si o data cu el si biserica. In ultima clipa, maini pioase au salvat odoarele, icoanele, vesmintele si cartile bisericii mitro­politane a Proilaviei, adica a Brailei.Ele au fost transferate bi­sericii Sf. Spiridon care se afla la o palma de loc adica pe amplasamentul de astazi al Postei. Desi am mai spus lucrurile acestea, le repet, cu buna stiinta, pro memoria: biserica Sf. Spiridon a fost demolata in 1963 desi era mostenitoarea Mitropoliei Proilaviei fiind si a doua biserica a orasului ca vechime dupa cea mitropolitana. Dupa o insemnare pe cartile ce i-au apartinut, cercetata de noi in anii '80, in biblioteca bisericii Sf. Nicolae, se vede limpede ca ea exista in 1822. Sub turci, prin urmare, in oras era admisa biserica mitropolitana, iar Sf. Spiridon, aflata in afara zidurilor cetatii avea statut, probabil, de capela de cimi­tir. Imediat dupa 1829 si ea s-a refacut si dezvoltat rapid nescapand insa de furia demolarilor de lacase ce a distrus-o.

"Bate-voi pastorul si se va risipi turma" sta scris undeva. Intr-adevar, pastorul credinciosilor in dreapta credinta a bisericii locale si totodata a tuturor crestinilor din raialele dunarene: Turnu, Giurgiu, din intreaga Dobroge, din orasele supuse Portii de pe Nistru pana la Hotin si din Ucraina Hanului tatar a fost nimicit si toata averea aceasta s-a risipit. In anii '80 am gasit la biserica Sf. Constantin si Elena din Braila ceva din icoanele bisericii Sf. Spiridon, iar ceva din cartile vechi, ce apartinusera Mitropoliei Proilaviei, le-am descoperit intre cartile bisericii comunitatii bulgare din Braila cu hramul inaltarea Domnului de pe Bulevardul Cuza. Acestea din urma fusesera cer­cetate in decembrie 1929 "timp de o jumatate de ceas" de N. Iorga aflat la Braila ca oaspete la serbarile Centenarului eliberarii orasului de sub turci. N. Iorga, cel fara egal in productia stiintifica, omul care a scris mii de carti si peste douazeci de mii de articole, nu concepea sa piarda timpul. El, care nu va putea fi egalat vreodata din aceasta perspectiva si care spusese: "in viata pierdem ani, iar la moarte mai cersim o clipa", a mers inainte de inceperea festivitatilor la biserica Sf. Spiridon si a rascolit arhiva si bib­lioteca. Ceea ce a gasit, insemnarile pe cartile fostei Mitropolii a Proilaviei a dat in "Analele Brailei" nr. 2/1930. Eu am avut bucuria de a recunoaste aceste carti dupa aceste insemnari si de a mai adauga alte cateva insemnari de pe alte cateva carti gasite in anii '80 ai secolului tre­cut. Datorita lui N. Iorga cartile acestea, tiparite la Venetia sau la Ramnic, au putut fi recunoscute si redescoperite. Ele se gasesc astazi in Muzeul Brailei, ilustrand elocvent tema Mitropolia Proilaviei alaturi de descoperiri arheologice de ultima ora. Pacat insa ca mostenitoarea acestui sfant lacas, biserica Sf. Spiridon, nu mai exista. Tot N. Iorga obisnuia sa spuna despre cei trufasi "Dumnezeu ii va ierta, poate, eu ii iert dinainte ".

Prof. univ. dr. Ionel Candea, directorul Muzeului Brailei

Martie 2003